Corporaţia: cine e şi ce vrea ea

În acest prim capitol o să mă focusez (obişnuieşte-te cu jargonul, aşa o să ajungi să vorbeşti şi tu) mai ales asupra sfaturilor pentru cei care îşi doresc să devină corporatişti şi pentru cei nou angajaţi care nu au mai lucrat până acum în Corporaţie. Dacă tu eşti un manager cu state vechi prin multinaţionale, poţi să treci direct la capitolele următoare, unde încep sfaturile mele de supravieţuire pentru cei eşuaţi de ani buni în mediul corporatist.

Aşadar: care e primul lucru pe care îl asociază toată lumea cu mediul corporatist? Că cică aici sunt selectaţi şi reuşesc să rămână doar „cei mai buni”. Numai că realitatea este puţin diferită. De fapt, e exact pe dos: ca să reuşeşti în Corporaţie, trebuie să NU fii cel mai bun.

Nu vreau să mă înţelegi greşit. Corporaţia e ticsita de „cei mai buni”. Doar că ei nu sunt acolo unde le e locul, ci doar la nivelul până la care au reuşit să ajungă.

Înainte să îţi doreşti să te angajezi aici, ai auzit multe despre Corporaţie: că e o junglă, că e o zonă de conflict cu multe victime sau că e un spital de nebuni. Da, toate aceste caracterizări sunt corecte, cel puţin în parte. Uite însă ceva ce probabil că nu ai mai auzit până acum: corporaţia nu este altceva decât o uzină comunistă. Puţin mai aranjată, aşa, dar tot uzină. Şi nici măcar nu este o comparaţie, este purul adevăr.

OK, am exagerat, sunt de acord. Există o singură diferenţă între cele două, însă una majoră: scopul uzinei comuniste e să producă, pe cînd scopul Corporaţiei este să vândă. În rest totul e cam la fel, mai ales în ceea ce priveşte cadrele. Pentru că aici funcţionează pilele, cunoştinţele şi relaţiile mai ceva ca pe vremea defunctului PCR.

Una dintre primele hârtii pe care va trebui să le completezi atunci când te vei angaja în Corporaţie este cea prin care o să declari, pe proprie răspundere, dacă şi care sunt afinii tăi de până la gradul enşpe care lucrează deja acolo, pentru că, nu-i aşa, politica de etică spune că nu e voie cu angajat de rude. După care o să afli că assistant manager-ul are, întâmplător, acelaşi nume cu şeful de la Retail şi alte asemenea mizerii. Dar ăsta e doar începutul. Pe parcurs, o să ajungi să te obişnuieşti cu toate şi să nu-ţi mai pese de nimeni, după cum nimănui altcineva n-o să-i pese de tine, pentru că aşa e peste tot, de ce în Corporaţie ar fi altfel?

Iar primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l ţii minte după ce te-ai angajat este că: e mai simplu să ajungi corporatist decât femeie de serviciu.

Scuzaţi-mă dacă v-am jignit. Nu, nu tu, corporatistule. Vorbeam cu doamna femeia de serviciu. Scuzaţi-mă că am îndrăznit să vă compar cu un corporatist.

Iar acum, explicaţiile pe care le aştepţi tu, corporatistule ajuns sau în devenire, pentru sarcasmul de mai sus, pe care îl consideri gratuit. Ei bine, I’ve got some bad news for you, ca să vorbim în limbajul nostru şi să nu ne mai audă doamna: nu a fost sarcasm, a fost purul adevăr. Din nou, da.


next: Tu cu tine şi cu CV-ul tău