Tu cu tine şi cu CV-ul tău

Tu ai o părere foarte bună despre tine, iar doamna femeie de serviciu are – probabil – o părere foarte proastă despre ea. Numai că, vezi tu, părerea pe care o ai tu despre propria persoană nu coincide întotdeauna cu părerea pe care o au ceilalţi despre aceeaşi persoană a ta.

De fapt, hai să nu o mai iau pe ocolişuri şi să ţi-o spun în faţă: de cele mai multe ori, felul în care te vezi tu este exact opusul felului în care te văd toţi ceilalţi. Şi da, e valabil chiar şi atunci când tu ai un respect extrem de scăzut faţă de propria ta persoană. Ei bine, exact atunci cei din jurul tău te văd într-o lumină pozitivă şi te respectă mai mult decât o faci tu cu tine însuţi. Iar asta e o veste bună, nu? Da, dacă eşti doamna femeia de serviciu.

Sorry, bro, dar cam aşa stau lucrurile. De fapt, nu „cam aşa” ci „exact aşa”.

Hai să dezvoltăm subiectul.

Va să zică tu eşti un tip la vreo dooşcinci de ani, înalt, frumos şi cult. Mai ales cult. Şi cum ai ajuns tu la concluzia asta? Nu că eşti înalt şi frumos, că asta o văd toate gagicile care (îţi închipui tu în cele mai tari fantezii ale tale că) te vor mereu la ele în pat. Ci că eşti cult. Că doar asta contează pentru tine, nu? Să fii cult şi nimic altceva.

Că frumoşi şi înalţi sunt mulţi, dar culţi că tine, e-hei...

Deci cum ai ajuns tu la concluzia că eşti cult? Păi cum adică cum? Ce, nu eşti? Doar ai urmat liceul ăla, cum îi zice, cel mai tare de la tine din oraş, ai luat bacul cu aproape 10 pe linie, ai făcut facultatea la fără taxă, ai master în ce se caută acuma şi te-ai mai înscris şi la doctorat. Şi o să fii doctor pe bune, adică nu ca ăia de renunţă pe capete la titlu de frică să nu-i prindă şi pe ei cu plagiatu’...

Da, băiatu’ (sau fata, că se aplică la fel de bine şi la tine), numai că pe nimeni nu interesează ce studii ai tu. Cel puţin nu în Corporaţie, că despre asta vorbim noi aicea. Ai înţeles? Nu?

Atunci hai să încerc să-ţi desenez altfel. Când lucrai tu pe brânci la siviul ăla cool, de-ţi venea să-l înrămezi şi să-l agăţi pe perete, ce ai completat la rubrica „Experienţă profesională”? Păi... nu prea îţi aduci aminte, aşa?

Normal, că doar două treimi din toată lungimea lui e ocupată de rubrica „Studii” în care ai trecut tot ce trebuie să vadă ochiul critic şi experimentat al angajatului de la haşer: facultatea cu nume pompos pe care ai absolvit-o cum laudae, din cadrul universităţii cu nume şi mai pompos, cu toate materiile care contează, plus notele aferente, şi ce practică ai făcut tu pe la marile corporaţii care dau adeverinţe oricui e dispus să ascută pe acolo nişte creioane gratis.

A, şi să nu uit: ţi-ai trecut şi anul în care ai dat licenţa, să se vadă că a fost imediat după terminarea facultăţii, că nu ai stat s-o freci cu prostii, ci chiar ţi-ai văzut de treabă şi ai fost un/o student/ă eminent/ă. Plus toate voluntariatele posibile pe la nişte oengeuri cu cauze nobile care înghit bani europeni cu nemiluita ca să producă deconturi de cheltuieli şi rapoarte justificative.

Iar din modestia care te caracterizează nu ai mai trecut şi grădiniţa particulară cu program prelungit în care ai apucat tu să aprofundezi chineza de pe la 3 ani (că doar „ăsta e viitorul”, nu?) sau şcoala primară în care vorbeai deja fluent engleza şi franceza şi gimnaziul în care te-ai sărutat prima dată cu sexul opus.

Privind deci un CV ca al tău, îţi spui că ai cam avea cu ce să te mândreşti, nu-i aşa? Păi din păcate nu prea. Cum nu? Păi uite aşa, nu.

În primul rând, trebuie să-ţi spun din nou că pe nimeni nu interesează ce studii ai tu. A, dacă vrei să te angajezi la stat (şi sigur vrei, dar nu poţi, pentru că altfel am fi o ţară numai de bugetari, care ar da faliment în secunda doi), atunci diploma e bună, ca să anexezi o copie la dosarul de angajare, doar că asta nu e o problemă pentru nimeni care poate să se angajeze acolo: te duci la piaţă, alegi o tarabă, pardon, o „universitate de top”, scoţi bani din buzunar şi cumperi ce diplomă vrei tu.

Deci să revin: nimeni nu este interesat de studiile tale. Tot nu înţelegi? Să-ţi repet? OK: nimeni nu vrea să ştie ce studii ai tu. Nimeni. Nobody. Personne. Nemo. Acum sper că ai înţeles, că doar ziceai că eşti cult.

Singurul lucru care-l interesează pe un patron este ce poţi să faci tu pentru afacerea lui, astfel încât să-i aduci în firma mai mulţi bani decât o să cheltuie el cu cele două salarii pe care va trebui să le platească dacă te angajează: unul pe cardul tău şi unul aproape identic la stat.

Iar dacă eşti tânărul de vreo dooşcinci de ani, înalt, frumos şi mai ales cult, de care vorbeam, I’ve got some more bad news for you: tu nu prea eşti în stare să faci nimic din ce-l interesează pe patronul ăla. Şi asta din simplul motiv că tot ce ştii tu este anul bătăliei de la Rovine, comentariul literar la „Adam şi Eva” de Tudor Arghezi, care este derivata funcţiei f(x) = 1 + x sin x2 sau care este terminaţia substantivului nubes, nubis în cazul ablativ. Pe scurt, eşti o nulitate din toate punctele de vedere ale Corporaţiei.

Păi şi ce vrea Corporaţia? Păi ce altceva decât ce vrea orice om normal la cap care îşi riscă banii proprii într-o afacere: nişte angajaţi care să produca ceva care se caută pe piaţă. Adică exact ce nu te-a învăţat nimeni în şcoala românească, de la creşă până la postuniversitar, pe care tu le-ai absolvit cu brio.


next:  Intră în scenă cei care urmează să dea bacul