Ai audit?

Ceea ce vei constata va fi că nu toată lumea reuşeşte să-şi facă relaţii la locul de muncă, iar asta se vede. Cei care cred că pot reuşi exclusiv prin forţe proprii, respectând la virgulă toate procedurile, sunt cei care eşuează aproape totdeauna în Corporaţie. Nu poţi, nu ai cum să te încadrezi în termenele de predare a lucrărilor cerute, oricare ar fi acestea, dacă stai să te cramponezi de tot ce scrie acolo. De altfel, vei vedea că nimeni nu ştie decât prevederile principale din toată maculatura aia, iar de restul îşi mai amintesc foarte vag doar câţiva chiţibuşari. Dacă ajungi să fii chestionat în legatură cu încadrarea rezultatelor muncii tale în litera procedurii, imediat trebuie să-ţi pui întrebări foarte serioase, pentru că cineva te sapă sau ţi-a pus un gând rău. 

Desigur, mai sunt şi cei de la audit, care vin în vizită la voi în birou o dată la 2 – 3 ani şi vă freacă la creieri cu toate solicitările inutile care îţi vor da peste cap tot programul zilnic, care şi aşa era ticsit până la refuz. Nu are rost să te cerţi cu ei, pentru că ei sunt Dumnezeu în companie şi nimeni nu a reuşit vreodată să îşi găsească dreptatea în faţa lor, chiar şi când procedura era de partea lui. Gândeşte-te că asta le e meseria: presupunând prin absurd că tu ai face totul perfect, ei tot trebuie să scrie în raport că ceva nu e corect. 

Problema cu cei de la audit e că nu poţi să-ţi faci niciun fel de relaţii cu ei. De fapt, nimeni din Corporaţie nu poate să-şi facă relaţii cu ei. Din motivul asta sunt şi un fel de paria, aşa că dacă ai să ajungi vreodată să ţi se ofere ocazia să lucrezi la ei în compartiment, ar fi bine să te gândeşti de două ori înainte să accepţi. Ai deveni un fel de securist din vremurile „bune”, toată lumea ar tremura de frica ta şi toţi te-ar ocoli ca pe un ciumat. La tine în birou n-ar intra nimeni niciodată de frică să nu-l muşti. 

Bun, când ajungi pe teren să-ţi faci treaba pentru care eşti plătit, o să fii foarte respectat, toată lumea o să se pună bine cu tine şi o să primeşti o grămadă de atenţii întâmplătoare ca să ţi se câştige bunăvoinţa. O să fii întâmpinat cu mese întinse la cele mai fine localuri, iar pentru toate astea tu o să trebuiască să răspunzi cu un raport pe cinste, în care o să-i faci ferfeniţă exact pe cei care s-au purtat mai frumos cu tine. Pentru că tu te duci acolo ca să-i innebuneşti de cap şi să le cauţi nod în papură, nu să socializezi la ţigară cu ei. Dar puţini înţeleg că asta scrie în fişa postului tău. 

Aşa că, dacă îţi place să fii mereu pe drumuri cu valiza în spate, azi la Sulina şi mâine la Arad, dacă vrei să stai acasă cu familia 3 zile adunate într-o lună, dacă îţi place mirosul prafului aşezat frumos pe dosarele mucegăite de acum 2 ani, dacă eşti fericit când oamenii dau cu subsemnatul în faţa ta, fă-te auditor, măi tată. 

Şi pe lângă toate astea, mai e ceva. 

Tot ca să vezi că sunt o grămadă de similitudini cu nemuritoarea Securitate, vei fi folosit pentru represalii asupra angajaţilor care nu înţeleg de voie buna că timpul lor în Corporaţie a expirat. Cum vine asta? Păi uite aşa. Să presupunem că directorul din sucursala X nu şi-a mai făcut targetul peste 90% de câteva luni bune. Cum nu se întrevede într-un orizont de timp rezonabil ca el să revină la performanţa de minim 101% cerută pentru toată lumea, ba chiar să şi recupereze vânzările nefăcute în lunile din urmă, câţiva şefi care vor să-şi salveze propria piele decid că e cazul ca individul să fie zburat cu fulgii din dotare cu tot. Aşa că încep să-l cheme pe la Centrală, îi dau targeturi imposibile, îi trimit tot felul de avertismente mai voalate sau mai directe, mă rog, tot felul de mizerii de-astea ca în cele din urmă vizatul să cedeze psihic şi să îşi dea el demisia, ca să se evite astfel convocarea lui la Comisia de Disciplină care e posibil să-l găsească cel mai disciplinat din toată compania. 

Dacă directoraşul nu înţelege de vorbă rea, se trece la next level, şi anume la mizerii 2.0, adică i se trimite pe cap auditul într-o misiune inopinată cu care se va trezi pe cap fără să bănuiască nimic, când nişte inspectori deghizaţi în clienţi vor aştepta încă de la prima ora să vadă dacă deschide uşa conform procedurii: cu paza lângă el şi introducând codul de acces fără să vadă nimeni. Dacă trece cu brio de acest test, cei doi inspectori se legitimează şi încep să-i ceară toate actele posibile şi imposibile prin care vor căuta dacă nu cumva amprenta ştampilei – care nu mai e obligatorie – este nuanţată insuficient. Aşa că la sfârşitul zilei, nefericitul se trezeşte cu un raport de control de toată frumuseţea, din care rezultă că nu a respectat niciodată nicio procedura şi că singura soluţie viabilă ca să mai meargă treaba în companie este ca să fie concediat, dacă nu îşi dă el demisia. Pe care şi-o dă în cele din urmă, epuizat de cât a fost hăituit. Ia zi, ai vrea să iei parte la o execuţie d-asta? 

Plus că, deşi cei de la departamentul de audit sunt bombardaţi cel mai des cu mesaje din toate părţile prin care toată lumea îi roagă să le spună cum se interpretează una sau alta dintre prevederile procedurilor, ca să fie acoperiţi la următorul control, ei nu răspund niciodată dintr-un motiv foarte simplu. Oficial, motivul este că nu intră în responsabilitatea lor să emită interpretări ale procedurilor, care trebuie să fie foarte clare. Neoficial, motivul este că orice interpretare i-ai da tu respectivei prevederi, cei de la audit îi vor da întotdeauna interpretarea contrară atunci când vin să te controleze exact pe speţa respectivă, ca să aibă şi ei cum să-şi justifice plimbările prin lume. Pentru că asta e auditul în Corporaţie: stat în stat. 

next: Apelatul excesiv daunează