În caz că ai uitat, îţi reamintesc: pentru Corporaţie, clientul este cea mai importantă fiinţă din Univers, iar acest lucru trebuie să fie valabil şi pentru tine. Aşa că Iubi, mama, pisica şi chiar copiii tăi sunt nişte cantităţi neglijabile atunci când vine vorba să satisfaci cele mai fanteziste capricii ale unui client, fie el şi potenţial. De fapt, dacă stai bine să te gândeşti, o să ajungi la concluzia că de multe ori cei care dau semne evidente că sunt pe cale să cumpere ceva de la tine sunt cu mult mai importanţi decât clienţii pe care îi ai deja în portofoliu.
În ambele cazuri însă, halul în care trebuie să te umileşti în faţa oricărui om cu destui bani cât să îţi facă marele favor de a achiziţiona unul din serviciile tale este dincolo de tot ceea ce ţi-ai putea imagina. Iar partea cea mai nasoală este că atunci când ajungi şi tu în postura aceea imperială de fi clientul cuiva, te aştepţi să fii tratat cu aceeaşi umilinţă din partea vânzătorului, pe care însă nu o vei primi, ba chiar uneori te vei alege cu tot ce contrazice orice manual de bune practici în vânzări.
Şi de ce se întâmplă acest lucru? Păi pentru simplul fapt că un vânzător de la o dugheană închiriată în mall nu ştie decât „dă banu', ia marfa, nu-ţi convine, du-te că mă deranjezi de pe telefon”. Iar dacă ai cumva nevoie de un serviciu prestat de un funcţionar public, atunci zi mersi că nu te-a înjurat când i-ai cerut să facă ceva pentru care îl plăteşti din banii tăi.
Mai simple sunt însă lucrurile când intri în contact cu un alt corporatist de-al tău care începe să te îmbrobodească cu tehnici de vânzare pe care tu le ştii pe de rost. Te uiţi aşa la el cât e de disperat să-ţi vândă o chestie care ţie nu-ţi foloseşte la nimic, dar de care el are nevoie ca de aer ca s-o raporteze la target. Aşa că îţi aduci aminte că şi tu eşti în aceeaşi situaţie ca el şi ţi se face aşa de milă încât îi cumperi produsul inutil şi nu îi faci reclamaţie pentru că la închiderea vânzării ţi-a cerut datele personale, nu însă şi permisiunea să te frece la cap în fiecare zi cu alte oferte, deşi ţie ţi-au făcut alţii o grămadă de reclamaţii d-astea, chiar şi după ce îţi dădeau permisiunea să-i mai suni. Dar vezi, „alţii” nu ştiu nici măcar ce înseamnă să faci un follow-up, ca să înnebuneşti de cap clientul potenţial care a avut bunul simţ să nu te refuze pe faţă la primul contact...
Dar să revin. Greşelile făcute în relaţia cu un client sunt considerate mult mai grave decât cele făcute în munca de zi cu zi din Corporaţie şi, în consecinţă, taxate mult mai dur. Explicaţia este simplă: dacă de o greşeală internă pot afla numai cei care lucrează în aceeaşi firmă cu tine (şi poate fi chiar muşamalizată dacă nu e gravă, e recunoscută şi remediată rapid şi ai un şef smart), greşeala făcută în faţa cuiva din exterior şi care, mai mult, chiar ar fi putut ajunge să cumpere ceva de la tine, dacă nu cumva a cumpărat deja, e considerată un fel de păcat strigător la cel care conduce toată afacerea. Iar dacă acesta a şi auzit strigătul respectiv, poţi să te cam consideri deja pe făraş.
Gândeşte-te că poţi ajunge în următoarea situaţie extrem de ingrată: un client nemulţumit te filmează pe ascuns cu telefonul, iar filmarea ajunge să te facă vedetă nu numai pe net, ci chiar şi pe la posturile de televiziune cu acoperire naţională. Bineînţeles, tu vei avea faţa blurată, nu însă acelaşi lucru se va întâmpla şi cu emblema firmei, care va ieşi cu faţa foarte şifonată din toată povestea asta. În cele din urma Corporaţia va drege busuiocul cu larga participare a departamentului de PR, însă persoana ta, care va fi identificată foarte uşor, va fi singura care va pierde cam totul la faza asta.
Soluţii pentru a nu ajunge în situaţia extrem de ingrată: lasă-te călcat în picioare de toţi clienţii, fă-te preş, întoarce-le şi cealaltă ureche la orice înjurătură, ba chiar spune-le „vai, doar atâta puteţi, domnul dinaintea dumneavoastră a găsit o comparaţie pentru mama mea de care nu mai auzisem până acum!”. Desigur, o să te întrebi cu ce ai greşit, de toată lumea ţi se adresează la pertu când tu îi apelezi doar cu „înalţimea voastră” şi de ce politeţea ta este invers proporţională cu gradul de nesimţire al celor pe care trebuie să îi servisezi. Răspunsul este unul singur: pentru că cei care scot bani din buzunar au impresia că eşti sluga lor doar pentru că ai stat să te milogeşti săptămâni întregi pe la uşile lor până ai reuşit să îi convingi să cumpere de la tine şi nu de la concurenţă. Ceea ce chiar asta te face: o slugă, un milog şi un cerşetor. Sorry, that's the way it is.
Aşa că dacă în cele din urma ţi-ai perceput adevărata valoare pe care o ai în calitate de consultant, agent, hunter, area manager, team leader, director sau, mă rog, orice altă denumire pompoasă ţi-a mai pus Corporaţia în derâdere, trebuie să fii conştient că o să fii nevoit să accepţi toate umilinţele astea până când n-o să mai lucrezi în vânzări sau în orice altă poziţie care presupune interacţiunea cu clienţii în calitate de reprezentant al unei firme private.
Bun, o să zici, da' măcar salariul merită. Merită, aşa e, atâta timp cât de compari cu colegii tăi corporatişti din celelalte compartimente. Că dacă te compari cu vreun bugetar care îşi vede liniştit de treaba lui în aşteptarea sfârşitului de program, atunci nu prea mai merită, dar na! nu oricine are noroc în viaţă. Iar dacă nu îţi faci targetul, nu cred că mai merită nici salariul minim pe economie care îţi rămâne gol-goluţ în mână la sfârşitul lunii, pentru că te-ai lins pe bot de toate comisioanele şi bonusurile care îţi aduceau prosperitatea şi liniştea în familie...
Concluzie: în Corporaţie, absolut nimeni nu dă nici doi bani pe tine, mai ales când vine vorba de salariu într-o luna în care nu ai performat. Simpla ta existenţă acolo este doar pentru ca şefii, colegii, subalternii, într-un cuvant toată firma cu tot cu clienţii ei să aibă pe cineva care să tragă la jug, să fie tras la răspundere, să fie înjurat şi să le facă pantofii. Aşa că singurul care trebuie să aibă grijă de tine eşti numai tu şi trebuie să faci asta în orice moment, atâta timp cât eşti angajat acolo.
Restul e tango.
next: Bugetari la privat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?