Da' fii, domnule, civilizat!

Pentru că asta e marea problemă atunci când eşti nevoit să socializezi la un loc cu încă vreo douăj' de corporatişti. Trebuie ca mereu să fii apretat şi pus la 4 ace, să le zambeşti tuturor celor din jur, să îi respecţi şi să întreţii o atmosferă propice muncii productive. Poţi face asta? Tu zici că poţi, dar întrebarea care îţi stăruie mereu în cap este de ce nu pot şi ceilalţi din jurul tău să facă la fel? Adică tu eşti amabil, spui „mulţumesc” şi „bună ziua”, dai mâna păstrând contactul vizual şi îţi începi orice frază pe care o adresezi cuiva cu „te rog”, aşa cum scrie în codul bunelor maniere corporatiste, pe care ţi l-au bagat sub nas încă din prima zi de angajare, considerând că tu eşti un needucat care are nevoie de niţică cizelare...

Şi ce primeşti în schimb? Feţe morocănoase şi adormite, priviri aruncate în scârbă (dacă ţi se aruncă şi alea), „salut, bă” ca răspuns la „bună ziua”, „hai, repede” la orice solicitare care ţi se adresează şi „nu pot acuma, ţi se pare că stau?” ca răspuns la „te rog”. Aşa că după vreo câteva tentative eşuate de a purta o discuţie civilizată, te dai şi tu pe brazdă şi te integrezi în colectiv după aceleaşi principii. 

Sau cel puţin aşa crezi tu.

Pentru că atunci când vine vorba să aplici aceleaşi metode de socializare ca cele pe care le-ai observat în societatea corporatistă a biroului de care aparţii şi tu, o să observi că toţi ceilalţi vor avea pretenţia să îi tratezi în continuare aşa cum o făceai la început, cu „te rog” şi „mulţumesc”. Sigur, n-o să-ţi spună nimeni asta în faţă, sau cel puţin nu la început, aşa că va trebui să îţi dai seama şi singur de ce îşi doresc ceilalţi de la tine sau va trebui să simţi ca şi cum ai încasat un pumn în nas atunci când cineva o să îi dea replica altcuiva, cu voce tare, ca să audă tot biroul: „păi la cum se poartă unii, eu nu ştiu ce pretenţii mai au să îi serveşti...” Desigur, e posibil ca asta să fie o constatare generală, dar nu poţi să nu te simţi vizat direct, mai ales după ce ai vrut să-i pui exact acelei persoane o întrebare, iar ea a trecut impasibila pe lângă tine, ca şi cum n-ai fi existat în acelaşi spaţiu-timp cu ea.

Te-ai speriat deja? Atunci ia o pastilă, pentru că asta e doar începutul coşmarului în care se va transforma visul tău.

Aşadar, să ne bucurăm, pardon, să continuăm. Ceea ce trebuie să înţelegi tu din cele de mai sus este că nu numai ţie ţi se pare tu eşti singurul din birou care îi respectă pe ceilalţi şi pentru asta primeste doar şuturi în fund, ci exact aceeaşi senzaţie o are fiecare dintre colegii tăi, evident, chiar şi în legatura cu tine. Explicaţia este foarte simplă: atunci când toată lumea lucrează în stres (iar „Stres” e adevăratul nume al firmei la care lucrezi, „Corporaţia” e doar un pseudonim comercial), nimeni nu prea mai percepe realitatea aşa cum este ea şi fiecare are de la ceilalţi din jur aşteptări care nu sunt realizabile.

Bun, acum că te-am lămurit cum stau exact lucrurile în orice birou ticsit de corporatişti, am oare de gând să-ţi ofer şi o soluţie? Păi bineînţeles, că doar de asta îmi citeşti cartea, ca să înveţi dintr-un manual profesionist cum să supravieţuieşti în ceea ce probabil că e cel mai toxic mediu din întregul Univers.



next: Corporatistul: tipuri şi tipe