Repetiţia e mama învăţăturii de minte

Hai, salut! Dacă te-am găsit bine sănătos citind şi acest capitol, înseamnă că visul tău s-a împlinit şi ai ajuns ce ţi-ai dorit toată viaţa ta de tip la vreo dooşcinci de ani, înalt, frumos şi cult: să lucrezi în Corporaţie.

Sau poate că erai deja un corporatist cu state vechi când ai descoperit această carte şi ţi-ai dat seama cât de bine ar fi fost ca cineva să îţi spună încă de la angajare cât de repede se poate transforma un vis într-un coşmar.

În oricare din cele două situaţii de mai sus te afli, e bine să ştii – sau să-ţi reamintesc – că la (noul tău) loc de muncă eşti nevoit să suporţi zi de zi compania unor oameni cu care nu ai absolut nimic în comun, în afară de faptul că aţi avut acelaşi vis pe care nu ştiti cum să vi-l transformaţi unul altuia în cel mai negru coşmar.

Cum? M-am repetat la chestia cu visul care se transformă în coşmar? Păi atunci hai să-ţi mai spun o dată: visul tău de a deveni corporatist se va transforma (sau s-a transformat deja) în cel mai negru coşmar. Iar de asta se ocupă cu foarte multă conştiinciozitate colegii tăi de birou.

Bine, sentimentul este reciproc: aşa cum ei îţi fac ţie zile negre la serviciu, tot aşa le faci şi tu lor, iar partea cea mai frumoasă e că v-aţi obişnuit, aşa că nici tu, nici ei nu vă daţi seama de asta. Dar, pentru că fiecare are acelaşi feeling în legatură cu celălalt, treaba merge strună, exact ca într-o căsnicie în care soţii nu se mai suportă de mult, dar rămân împreună pentru fericirea copiilor care îi văd cum ţipă zilnic unul la altul. Pentru că ce rost are să divorţezi, şi să începi să construieşti de la zero un alt cămin, când tu ai rate babane la casă, leasing la maşină şi un început terminal de chelie. Te mai ia cineva în halul în care eşti tu acuma?

La fel şi cu cariera. Normal că ţi-ai dori să-ţi schimbi jobul chiar de mâine, dar câte posturi libere sunt pe piaţă pentru poziţia la care ai ajuns tu deja? Că dacă numai ce te-ai angajat, nu pleci după câteva luni, că îţi faci CV-ul ferfeniţă şi Corporaţia fuge ca dracul de tămâie de candidaţii care îşi schimbă jobul ca pe ciorapii supraelastici. Iar dacă ai ajuns deja un mic şefutz cu ceva salariu omenesc şi poziţie care sună bine când te prezinţi la telefon sau când o scrii în semnatura de la mail, atunci rămâi de dragul copilului tău, care pentru unii este unic şi cel mai de preţ şi se numeşte Carieră.

A, dacă după vreo 10 ani de căsnicie ai dat lovitura şi te-ai îmbogăţit, iar în loc de leasing şi rate ai limuzine şi vile, atunci îţi poţi permite să scapi de isteriile lu' grasa de nevastă-ta şi să o dai pe amanta siliconată în schimbul unui partaj cu scandal şi al unei pensii alimentare babane.

La fel şi cu cariera. Dacă ai ajuns senior manager în departamentul de aprovizionare şi te curtează alte firme pe funcţii şi salarii siliconate, atunci poţi să scapi de colegii bârfitori şi să îţi alegi un birou în care să stai singur, fără să trebuiască să îţi faci în orice moment griji pentru felul în care arăţi şi vorbeşti.



next: Da' fii, domnule, civilizat!