Interviu cu o vampiră

Bun, până îţi închipui tu că o să găseşti un răspuns la întrebarea retorică de la sfârşitul paragrafului anterior, hai să-ţi povestesc câte ceva despre primul hop pe care trebuie să-l treci ca să-ţi împlineşti visul tău de-o viaţă: e vorba despre interviu, spaima oricărui tip de dooşcinci de ani, înalt, frumos şi cult.

Va să zică te-a sunat o voce suavă care s-a recomandat ca fiind recrutoarea de la Corporaţie şi te-a întrebat când eşti tu disponibil să treci pe la o şuetă la ei. Iar tu, în al nouălea cer, îi spui că poţi şi peste o oră, că doar nu se cade să laşi fata să aştepte, nu?

Bun, aţi stabilit ziua şi ora întâlnirii, faţă în faţă sau, cum se poartă mai nou, printr-o aplicaţie de video call. Şi ai aşa nişte emoţii, de zici că te duci s-o ceri de nevastă şi ţi-e teamă să nu te refuze. 

Acuma, băiatu' meu (sau fata mea, că e la fel şi când candidezi tu), dacă vrei să ţi-o zic p-aia dreaptă, n-are rost să-ţi mai faci probleme: dacă te-a sunat, eşti ca şi angajat. Nu crezi? Atunci hai să-ţi explic.

interviu corporatie

Joburile de entry level, cum e şi ăsta pentru care aplici tu, sunt disponibile de obicei numai în perioadele de boom economic, iar atunci nu prea se înghesuie nimeni să le ocupe, aşa că cei de la Corporaţie sunt în foame mare de angajaţi, şi cum găsesc pe unul dispus să accepte să muncească, i-au şi făcut contractul de muncă. Bine, că după aia vine şi criza economică, iar primii daţi afară sunt ultimii veniţi şi mai ales cei de la munca de jos pe care urmează să o prestezi şi tu, asta e o cu totul altă poveste, pe care o vom dezbate pe larg în ultimul capitol al acestei cărţi minunate.

Deci să revenim: fata te-a chemat, iar tu te duci la ea, dar nu prea ştii ce să faci, pentru că e prima oară. 😀 Mă rog, nu ştiu la ce te-ai gândit tu când ai citit fraza asta, dar eu mă refeream la interviul pe care urmează să-l dai tu cu recrutoarea de la Corporaţie. Iar ca să te mai linişteşti, îţi spun din nou: dacă ai fost chemat, în proporţie de 90% eşti deja angajat. Mai rămâne doar procentul de 10% care depinde în totalitate de tine. Şi e decisiv!

Aşa că, pentru a nu rata angajarea aproape finalizată, hai să-ţi vând câteva ponturi în legatură cu ăla 10% cu care trebuie să fii tu pregătit.

Ceea ce trebuie să ştii înainte de orice este că recrutarea se face după un script compus probabil de vreun scenarist de telenovele plictisit, care, în pauza dintre sezoane s-a gândit să mai scoată un ban cinstit vânzând aceleaşi replici stupide unor şefi de HR din Corporaţie, rămaşi fără imaginaţie. De aceea, la orice interviu te-ai duce, fie că vrei să te angajezi într-o bancă, fie că vrei să te angajezi la o multinaţională de mezeluri, interviul de angajare va decurge aproape invariabil la fel. Ceea ce din punctul tău de vedere e cum nu se poate mai bine.

Aşa că tot ce ai de făcut este să pui mâna binişor pe un mouse şi să cauţi pe net „întrebări interviu angajare”. Deschide la întâmplare unul din site-urile afişate şi vezi acolo care este meniul cu care te aşteaptă în pragul uşii fata de la HR ca să te îmbie să rămâi la ei. Desigur, ţie, care eşti un tip la vreo dooşcinci de ani, înalt, frumos şi cult, multe dintre aceste întrebari ţi se vor părea moderat cretine şi chiar aşa şi sunt, pentru că, vezi tu, pentru Corporaţie tu eşti la fel ca toţi ceilalţi candidaţi de entry-level, adică puţin mai inteligent decât o amoeba, iar scopul lor nu este să te facă să dai bir cu fugiţii, ci să-ţi ofere o imagine idilică despre viitorul tău loc de muncă, în care nu va trebui să gândeşti, ci doar să execuţi task-urile pentru care ai fost trainuit. Şi poţi spune mersi pentru asta, că dacă se întâmpla cumva să dai acelaşi interviu într-o perioada de criză, când mai ai încă 100 de contracandidaţi care au intrat înaintea ta şi alţi 100 care aşteaptă pe hol după tine, atunci să vezi probleme de logică, matematici superioare şi fizică cuantică, evident fără nicio legătură cu cerinţele jobului, dar făcute special pentru amuzamentul celor de la HR, care probabil că încă nici nu au vreun post liber, dar vor să testeze în avans nivelul candidaţilor şi să se bucure pe ascuns că ei au un job şi tu nu.

Iar acum, dacă tot ai citit întrebările şi ştii ce te aşteaptă, ia spune, care dintre ele ţi s-a părut mai stupidă? Aia cu „spune-ne cea mai mare realizare a ta”, când tu nu ai nicio zi muncită? Sau aia cu „unde te vezi peste 5 ani?”, când tu nu ştii nici ce-o să faci diseară? Mă rog, cam ăsta e nivelul mediu intelectual din Corporaţie şi nu poţi să spui că nu ai fost prevenit încă dinainte de a fi angajat.

Bine, bine, îmi vei spune, întrebările le-am văzut, dar care este răspunsul câştigător la fiecare dintre ele? A, deci dacă eşti ferm hotărât să mergi înainte chiar şi în condiţiile astea, atunci ia stai tu puţin jos şi ia notiţe, că o să-ţi explice nenea cam ce trebuie să zici tu pe acolo.

În primul rând, aşa cum probabil nu te aşteptai, aproape sigur interviul nu o să decurgă în engleză, franceză sau mandarină, decât dacă te angajezi la o companie de translatori sau dacă jobul tău va presupune relocarea în Laponia ori interacţiunea zilnică cu şefii patagonezi. În rest, e OK că tu ştii dialectul american la perfecţie, dar asta se subînţelege, pentru că, hey, everybody speaks English at work, what's the big deal?

Mai departe. În ceea ce priveşte răspunsurile, află că ele nu sunt aşa de importante. Bine, nu o să începi tu acuma să debitezi pe acolo cine ştie ce bălării, străduieşte-te să fii la obiect, aşa că trebuie să vii cu un mic speech pregătit de acasă. Ce vreau să spun e că nu contează foarte mult ceea ce spui, atâta timp cât eşti cât de cât pe fază. Important este să vorbeşti, să fii volubil, să arăţi că ai aptitudini de comunicare, pentru că majoritatea joburilor entry level, cum e şi ăsta pentru care te duci tu la interviu, presupun interacţionarea cu clienţii, aşa că trebuie să dovedeşti că ai abilitatea de a purta o discuţie după un script pe care va trebui să ţi-l însuşeşti pentru fiecare situaţie care poate să apară.

Iar la sfârşit va urma întrebarea de 100 de puncte: „Care sunt aşteptările dumneavoastră salariale?” Aici sigur nu ştii cum s-o dai, pentru că dacă o să ceri prea mult, o să spună că nu eşti realist şi o să te respingă, iar dacă o să ceri prea puţin o să spună că eşti disperat şi că ai accepta oricât numai să te angajeze. Ideea e că dacă ai judecat cumva problema în acest fel, raţionamentul tău este greşit. În primul rând trebuie să ştii că salariul pe care îl vei primi depinde într-o foarte mică măsură de cât le ceri tu. Pentru fiecare job există o grilă de salarizare din care cei de la HR împreună cu cel care îţi va fi şef vor alege cât cred ei de cuviinţă, astfel încât să se încadreze în bugetul pe care îl au la dispoziţie. Desigur, grila aia e orientativă, ea poate fi depăşită fără probleme, cu aprobare de sus, dacă vor neapărat să recruteze un manager de top de la concurenţă, însă nu e cazul tău. Aşa că răspunsul corect la întrebarea cu salariul pe care ţi-l doreşti este cel care nu include nicio cifră. Poftim? Da, exact aşa cum ai citit. Nu le spune suma exactă pe care ţi-ai dori să o vezi tu la tine pe card în fiecare lună, ci dă-le un răspuns evaziv, de genul: „Aş dori salariul pe care firma dumneavoastră îl plăteşte oricărui angajat care ocupă acest post.” În felul acesta nu le ceri nici prea mult, nici prea puţin, iar ei oricum îţi vor da cât consideră.

Clar până aici?



next: Femeia de serviciu se întoarce

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

La tine cum e?