La spălat de creieri

Ce, te-a speriat faza cu spălatul creierilor? Atunci află că mai am multe de scos din traista mea burduşită cu bad news for you. Pentru că exact asta se întâmplă în Corporaţie: intri cu ideile tale (dacă le ai, pentru că sunt preferaţi cei care nu prea au) şi ieşi cu ideile lor: valori, misiuni, servisare, customer first, deadline, team building, migrare, relocare şi alte inepţii d-astea. Inepţii, desigur, doar dacă la plecare nu vrei să-ţi continui cariera tot în mediul corporatist. În caz contrar, crede-mă, dacă ţi le însuşeşti foarte bine, ai toate şansele să ajungi foarte sus în Corporaţie, iar asta înseamnă funcţie şi bani mulţi. Dacă însă la plecare îţi vei da seama că eşti cu totul alt om, cel care nu ţi-ai propus să devii niciodată, şi vrei să rămâi cu personalitatea ta nealterată, atunci o să ai nevoie de ceva vreme ca să te debarasezi de toate automatismele (numite skill-uri) dobândite în Corporaţie şi care nu prea îţi folosesc în afara ei. Ba chiar vei fi privit ca un ciudat dacă vei încerca să le aplici în medii care nu au avut niciodată tangenţă cu aşa ceva.

Iar toată ciudăţenia asta ţi se va trage de la lecţia numărul 1 pe care o vei învăţa la intrarea în Corporaţie. Ea este quintesenţa vieţii de corporatist, e mai importantă decât Axioma Paralelelor şi înglobează toate cele 100 de porunci de la care nu trebuie să te abaţi nici măcar un milimetru pe tot parcursul carierei tale pe care e posibil să nu o faci niciodată şi suna exact aşa: „Clientul are întotdeauna dreptate”.

Poate că ţi se pare doar o propoziţie banală, însă ea stă la temelia întregii culturi corporatiste, de la ea pornesc toate circularele care îţi inundă non stop mailul din (şi de la) toate direcţiile, departamentele, de la managerul regional şi bineînţeles de la Cabinetul nr. 1.

Implicaţiile acestei politici de importanţă globală sunt multiple şi te afectează pe tine, ca simplu angajat, în moduri şi în momente la care nici nu te aştepţi. De exemplu, s-ar putea ca, după ce te angajezi, să rămâi cu impresia că şeful tău e ăla care zbiară mereu la tine că nu ţi-ai făcut targetul şi care îţi dă mereu de lucru peste program. Fals! Ca sclav pe plantaţia Corporaţiei, singurul tău şef este clientul. Şi crede-mă că el ştie asta mult mai bine decât oricine altcineva; în consecinţă va zbiera mult mai tare la tine decât o face aşa zisul tău şef pe cale ierarhică şi va avea cele mai absurde solicitări exact la terminarea programului tău de lucru. De aceea, trebuie să fii pregătit ca la intrarea în Corporaţie să aderi la un fel de sectă, prin care vei venera cele mai ascunse dorinţe ale zeului tău, clientul, şi vei renunţa puţin câte puţin la tot ceea ce îţi defineşte personalitatea atunci când te vei afla în faţa lui.


next: Enter the entry level