Ceea ce ce vei constata la puţine săptămâni după ce te vei fi întors fericit în scaunelul tău de corporatist după discuţia cu şeful descrisă mai sus este că ăla de care-ţi zicea că nu mai are zile multe pe acolo, şi că urmează ca tu să primeşti şi portofoliul lui de clienţi, încă o duce bine mersi şi nu pare afectat în niciun fel de faptul că urmează să fie dat afară. Şi totuşi o să fie dat, că vezi şi tu pe raportări că nu-şi face targetul aproape niciodată. Numai că nu ştie ce-l aşteaptă, săracul, îţi zici în sinea ta, şi simţi tot mai multă compasiune pentru el.
Numai că ce nu ştii nici tu este că el gândeşte la fel despre un alt membru al colectivului vostru, despre care care şeful i-a spus, la fel ca şi ţie, că o să-l zboare, iar el, arătându-se cel mai perseverent, o să primească spre servisare tot portofoliul de clienţi al acestuia. Aşa că de aia nici nu-şi prea mai dă interesul să alerge după clienţi noi, că doar o să-i vina pe tavă alţii deja existenţi şi captivi în firmă şi care, pe deasupra, nu par să fie deloc puţini.
De unde se vede că speech-ul motivaţional pe care şeful îl serveşte tuturor nou veniţilor are, ca în multe alte cazuri legate de Corporaţie, chiar efectul contrar celui scontat. Dar cui îi pasă?
Bun, dacă ce vrea firma ne-am lămurit, hai să vedem acum ce trebuie să faci tu ca să rămâi cel mai important om din viaţa ta atâta timp cât eşti la seviciu şi, în acelaşi timp, ca nimeni să nu se prindă că tu vrei să pui interesul tău personal înaintea oricărui altuia. Din câte ştii, dacă ai citit cu atenţie tot ceea ce ţi-am scris până acum în acest manual, în Corporaţie sistemul este făcut, probabil neintenţionat, în aşa fel încât să nu poţi să te ocupi niciodată de nimic ce are legatură cu tine. Mai concret: ţi s-a îmbolnăvit pisica? Las' că nu moare ea până la 6 (de parcă exista vreun corporatist pe lumea asta care pleacă vreodată la 6 de la birou). Ai programare la dentist? Ia-ţi o zi de concediu! (aşa mai poţi să faci şi tu ceva din concediul de odihnă rămas de anul trecut.) Bate ceva când iei viraj dreapta? Ştiu eu un service care e deschis şi în weekend. Mama e în spital? Hai că mai e o juma' de oră până la pauză şi te duci atunci. Copilul a făcut treişnouă cu cinci? Te învoiesc, da' mai întâi trimite mailul ăsta, că-i urgent. Nu poţi, n-ai cum să-ţi rezolvi şi tu problemele care apar inerent în viaţa oricărui om, dacă acestea se întâmpla în timpul programului, de parcă te întreabă vreodată beleaua când vrei să-ţi vină pe cap.
Pe de altă parte, atunci când te angajezi, Corporaţia are grijă să-ţi prezinte un pachet de beneficii roz, care include tot felul de ajutoare şi zile libere oferite cu drag când ai câte un eveniment nefericit în familie, cum ar fi să te căsătoreşti prima oară. (Am dat exemplul ăsta, pentru că atunci ţi se dau cele mai multe zile libere, vreo 5, ca să-ţi iasă pe nas menajul în doi şi să vrei cât mai repede înapoi la treabă).
OK, şi ce-i de făcut în cazul ăsta, cum îţi rezolvi şi tu problemele ca tot omul? Că dacă te duci cu o jalbă pe la vreun birou de la stat, vezi cum bate vântul pe acolo şi, când reuşeşti să dai şi tu peste cineva, o să ţi se spună să vii săptămâna viitoare pentru că niciunul dintre cei 12 angajaţi care se ocupă să capseze aceeaşi hartie nu este momentan disponibil, fiecare având câte o problema care nu suportă amânare: ba i-a născut căţeaua vecinei cumătrului, ba i s-au stricat murăturile prietenei feciorului, ba s-a dus după tortul pentru soacra vitregă care împlineşte nuştiu câţi ani de la înmormântare. Dar, tu corporatist conştiincios, cum te descurci într-un caz cu adevărat urgent?
Păi, o soluţie ar fi să încerci să o faci puţin pe escrocul sentimental ori de câte ori ai nevoie să pleci în timpul programului. Aşa că, dacă nu eşti superstiţioasă, poţi să spui că ţi s-a îmbolnăvit copilul chiar dacă tu nu ai decât o simplă oră la coafor. Ţi-am dat exemplul ăsta ca să înţelegi cât de important este ca atunci când te întorci să nu existe nimic care să te trădeze că tu de fapt ai fost în altă parte. În al doilea rând, trebuie să fii inventiv/ă, că nu poţi să-ţi imbolnăveşti copilul toată ziua doar ca să mergi la pedichiură să-ţi scoţi o unghie încarnată, oricât de mult te-ar durea.
Lăsând deci la o parte situaţiile care chiar necesită prezenţa ta cât mai urgentă – care se pot rezolva cu învoiri chiar şi în Corporaţie, pentru că şi aici trăiesc oameni, deşi n-ai zice – cum faci să pleci în timpul programului pentru ceva care e important doar pentru tine?
Păi soluţia e destul de simplă, şi cred că ţi-a dat şi ţie de multe ori prin cap, că doar românul e inventiv, indiferent de etnie: să pretinzi că trebuie să pleci undeva urgent în interesul Corporaţiei, de obicei la un client important. Desigur, soluţia asta nu e chiar la îndemâna oricui; dacă jobul tău presupune să stai cu fundul pe scaun 12 ore ca să croşetezi situaţii, e destul de greu să te prefaci că ai ieşit din sediu mai mult de 10 minute doar ca să o ducă firma mai bine, aşa că trebuie să te gândeşti la altceva, cum ar fi de exemplu să te duci să cumperi şaorme pentru tot biroul, începând cu şeful, astfel încât nimeni să nu mai fie nevoit să-şi prelungească pauza şi treaba să meargă strună. Acoperirea e destul de bună, doar că trebuie să te asiguri că ai o şaormerie destul de aproape şi să te pui bine cu şaormarul care să ţi le pregătească pe toate până te întorci tu, ca să nu fii nevoit/ă să îţi iroseşti timpul alocat rezolvării problemei tale personale pe statul la coadă, care oricum va fi alibiul tău cel mai bun, că doar toată lumea ştie că singura coadă care mai există în România zilele astea e cea de la şaorma.
Mă rog, cam asta e rezolvarea în cazul producătorilor de fişiere inutile din Corporaţie, pe care îi invidiază toţi ceilalţi colegi. Pentru că dacă lucrezi în vânzări, ai şi tu în sfârşit un atu în faţa celorlalţi care stau toată ziua închişi prin birouri şi la care te gândeşti cu nu cele mai curate gânduri atunci când ei stau iarna la căldurică şi vara la aer condiţionat, în timp ce tu eşti nevoit să baţi coclaurii ca să te alunge cu mătura toţi potenţialii clienţi de pe lista scoasă din CRM. Aşa că aici ai un avantaj major faţă de toţi ceilalţi corporatişti, doar că trebuie să fii foarte atent/ă la câteva aspecte extrem de importante:
- e posibil ca maşina ta de serviciu să fie dotată cu GPS, chiar dacă tu nu ştii asta. În felul acesta şefii vor şti unde eşti şi unde ai fost în orice moment, deci trebuie să faci cumva să produci nişte clienţi potenţiali exact în zona în care ai tu treabă
- chiar dacă ai reuşit să găseşti clienţi potentiali în zona în care ai tu treabă, tot trebuie să treci pe la ei, dacă nu pe la toţi, măcar pe la unu-doi dintre ei, astfel încât să fii acoperit dacă vreunui şef îi vine ideea să îi sune ca să verifice dacă chiar i-ai contactat. Şi crede-mă că şefii din Corporaţie sunt campioni mondiali la idei trăsnite, aşa că nu te pune cu ei
- îţi rezolvi sau nu-ţi rezovi problema personală în timpul programului, la sfârşitul zilei tot trebuie să raportezi că ai făcut măcar o vânzare, nu doar vizite la clienţi potenţiali sau (in)existenţi, aşa că mare atenţie la cum îţi dozezi timpul!
Dincolo de toate astea însă, a pune întotdeauna pe primul plan propria persoană, adică a reuşi să faci ceea ce mai mult de 90% dintre corporatişti nu reuşesc aproape niciodată pe tot parcursul carierei lor fulminante, presupune ceva mai mult decât rezolvarea problemelor tale în timpul programului şi cred că ştii deja asta.
De aceea, în continuare vom trece în revistă alte câteva situaţii care pot apărea la locul tău de muncă şi cărora trebuie să le faci faţă în aşa fel încât să îţi fie bine ţie, dar nici Corporaţia să nu se simtă în vreun fel afectată. Cu alte cuvinte, trebuie să te impaci şi pe tine, care eşti o capră, şi Corporaţia, care e varză.
Dar cum poţi să faci asta?
Păi să vedem... Ce situaţii pot să apară în munca ta de zi cu zi, care să intre în conflict cu propriile tale interese? Lăsăm la o parte munca interminabilă şi şefii destoinici. Situaţiile care pot apărea sunt de genul conflictelor cu colegii sau al greşelilor omeneşti inerente care la corporatişti nu se pedepsesc cu pusul în genunchi pe coji de nuci, aşa cum ţi-ai fi dorit tu.
next: Corporaţia nu crede în lacrimi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?