Asta ai vrut, asta eşti

Aşadar, să recapitulăm: din prima clipă în care ai fost anunţat pe noua ta poziţie, absolut toţi care se află pe poziţii ierarhice inferioare ţie, fie că îţi sunt subalterni sau nu, vor fi absolut convinşi că tu eşti mai prost decât ei din toate punctele de vedere. Ceea ce parţial s-ar putea chiar să fie adevărat. Pentru că, aşa cum ţi-am spus, în Corporaţie nu sunt niciodată promovaţi liderii, ci doar cei care îndeplinesc cât mai bine cât mai multe sarcini. Iar asta constituie un ajutor nesperat pentru tine, deoarece tot ceea ce ai de făcut în continuare este să fii cu ochii în permanenţă pe cel mai bun dintre cei peste care eşti Team Leader, pentru că el este cel care îţi ameninţă în mod constant poziţia. 

Este de ajuns ca echipa ta să nu-şi facă targetul câteva luni şi să intre în monitorizare şi cel care va răspunde pentru toate astea vei fi numai tu. În schimb, dacă vei fi mereu printre top performeri, acest lucru nu ţi se va datora ţie, ci întregii tale echipe, care va primi laude, bonusuri şi celebritate internă. De aceea trebuie să-i identifici din timp pe toţi cei care au mai multe calităţi decât tine, mai ales manageriale, şi să te foloseşti de munca lor, astfel încât toate rezultatele să îţi fie atribuite ţie, care ai ştiut să îţi conduci întreaga echipă către succes. Iar în caz de insucces, nu trebuie să ai nici cea mai mică remuşcare şi să dai afară pe bandă rulantă toţi oamenii care nu performează. Îmi pare rău, aşa merg lucrurile în Corporaţie: nu eşti în stare să dai afară oameni – tu vei fi dat afară în locul lor. 

Bun, dar hai să lăsăm puţin la o parte pesimismul şi să ne focusăm pe nişte sfaturi care îţi vor prinde bine ca şef. 

Primul lucru pe care va trebui să-l faci după ce te-ai văzut cocoţat acolo sus este să îţi ierarhizezi priorităţile. Ăsta este de fapt cel mai important lucru din viaţa unui conducător din orice domeniu. Şi de felul în care îi reuşeste depinde direct performanţa lui. 

Aşa că, de când te-ai trezit la prima oră şi până te-ai dus noaptea târziu la culcare, trebuie să ai permanent în minte ierarhizarea priorităţilor. Ai putea să îţi faci chiar o rutină şi să repeţi în gând de 100 de ori pe zi „ierarhizarea priorităţilor, ierarhizarea priorităţilor, ierarhizarea priorităţilor...” Poate îţi vine să râzi, însă ori de câte ori te vei gândi la asta, vei face încă un pas în direcţia bună ca manager, aşa că niciodată nu va fi prea mult să ai asta în cap. 

Dacă nu crezi, înseamnă că nu ai înţeles încă felul în care se desfăşoară o zi normală de lucru din noua ta viaţă. Aşa că trage aer adânc şi fii pregătit să dai piept cu: 

- targetul defalcat pe fiecare dintre membrii echipei tale. Asta n-o să-ţi vină de sus, ci va trebui să-l faci tu, să împarţi, să-l discuţi cu toţi şi cu fiecare în parte, să-l urmăreşti şi să iei măsuri de realizare. Deja te doare capul? Parcă era mai simplu când alergai tu după clienţi, nu? Şi stai, că nici n-am început de fapt. Oricum îl vei împărţi, tot se va găsi unul sau mai mulţi – de obicei mai mulţi – care să se plângă că a fost nedreptăţit. Ignoră-l şi adu-ţi aminte că în Corporaţie nimic nu e drept. 

- mai ţii minte ce multe mailuri primeai când erai junior? E, dacă alea ţi se păreau că sunt multe, probabil că încă nu ai aflat ce înseamnă multe. Înmulţeşte cifra aceea cu 5 şi bucură-te de inbox-ul tău. Din fericire, majoritatea mesajelor sunt doar spam-uri corporatiste cu raportari inutile şi niuzleteruri triumfătoare pe care eşti obligat să le suporţi doar pentru că acum eşti membru în încă alte 20 de grupuri. Dar ca să te convingi de stupizenia lor, tot va trebui ca cel puţin în prima lună să le deschizi pe toate. Dupa aia poţi să le ignori liniştit. 

- evaluarea fiecărui angajat din echipa ta, pe care se presupune că ar trebui să o faci zi de zi, dar de care nu ai timp niciodată şi pe care o încropeşti pe genunchi când ţi-o cere imperativ conducerea. Plus aprobări/respingeri de concedii, demisii, demiteri şi angajări de juniori pe o care o să-i bagi în induction şi care apoi or să dea bir cu fugiţii. 

Şi asta e doar o parte din programul tău de zi cu zi. E, ia zi, mai poţi? Mai poţi, nu mai poţi asta e: ai vrut să fii şef, fii şef acuma... Dar probabil că nu mai poţi, de aceea trebui să faci apel la cea mai tare armă a unui şef: delegarea de competenţe. 

Delegarea asta e doar un nume pompos pentru datul de ordine. Adică, din tot ceea ce ţi-am scris până acuma, să nu cumva să rămâi cu impresia că viaţa de şef e doar mai multă sclavie pe ceva mai mulţi bani. Nu, evident că nu e aşa, că altfel nimeni n-ar mai vrea să fie avansat şi n-ar mai exista şefi pe lumea asta. Însă, cum e de-ajuns să arunci o simplă privire în jurul tău ca să-ţi dai seama că toţi sunt şefi la nivelul lor, chiar dacă nu mai e nimeni sub ei, e clar că şefia e o boala incurabilă. Iar motivul e unul singur: şeful îi pune pe ceilalţi la muncă. Chiar şi la munca pe care în mod normal ar trebui s-o facă el. 

Aşa că acum te poţi bucura oficial de ceea ce probabil neoficial ai tot făcut de când te-ai angajat în Corporaţie: le poţi pasa celorlalţi munca ta. Evident, nu pe toată, dar cred că nici nu ţi-ai dori asta, pentru că şeful are şi ceva muncă de plăcere, cum ar fi de exemplu evaluarea subordonaţilor. Ei, nu-i chiar atât de rău să fii şef, nu?

next: Şeful – filosoful Corporaţiei