Păi cum de ce? Pentru că am fost avansat de cei de sus, care au văzut în mine un angajat de viitor, cu perspective, care poate aduce în firmă plusvaloare... Da, bine, şi după ce ai terminat cu poezia asta pe care ţi-au turnat-o în cap „cei de sus”, zi sincer: câte din toate blabla-urile astea pe care ţi le serveste Corporaţia de 10 ori pe zi le-ai crezut vreodată? Pentru că ăsta nu e decât purul limbaj de lemn prin care firma la care eşti angajat vrea să nu-ţi spună nimic din ceea ce contează cu adevărat.
Aşadar, revin: de ce ai fost ales tu pentru postul de şef şi nu ceilalţi 3 care au candidat odată cu tine? Pentru că tu ţi-ai făcut targetul mai multe luni la rând şi l-ai depăşit într-un procent mai mare decât ei.
OK, acum că ai aflat şi singur adevărul, găseşte răspunsul la următoarea întrebare care contează cu adevărat: Tu ai calităţi de lider? Păi... nu ştiu...
Dacă asta nu este doar o altă formă de a spune „nu”, atunci hai să clarificam mai întâi care sunt calităţile pe care trebuie să le aibă un lider: charisma, abilităţi de comunicare, bun organizator, integritate morală, influent, negociator, facilitator, demn de încredere, transparent, pasionat, inovator, răbdător, ferm, curajos, original, open-minded, pozitivist, generos, perseverent, responsabil, dedicat şi inspiraţional. Da, sunt de acord cu tine că poate părea o listă cu termeni generali, pe care îi găseşti oricând pe internet, însă, spre deosebire de blabla-urile de care aminteam mai sus, tot ceea ce scrie în lista asta e 100% adevărat. De fapt, nu chiar 100%, ci mai degrabă 1000%. Iar partea cea mai nasoală pentru tine şi pentru oricine a ajuns peste noapte şef pe lumea asta e că lista e mereu deschisă, aşa că tot ceea ce ţi-am scris acolo e incomplet.
De aceea, în continuarea autoevaluării tale, tot ce ai de făcut este să răspunzi la o nouă întrebare şi anume: Am eu măcar jumătate din calităţile enumerate în lista aia? Hai, nu mai sta, apucă-te şi numără-le pe cele pe care le-ai găsit la tine, fără să minţi, pentru că nu faci decât să te minţi pe tine, iar lucrul care îl enervează cel mai tare pe un şef este să fie minţit. Cum, pe tine nu te deranjează să fii minţit? Uite atunci primul motiv pentru care tu nu eşti bun pentru poziţia pe care o ocupi acum.
Dacă însă ai trecut cu bine acest prim test al minciunii, ia pe rând fiecare din calităţile aflate în listă. Aşadar: charisma ai? Păi nu prea. Ei, stai liniştit. Deşi asta e cea mai importantă calitate care te poate face lider, puţini se pot lăuda cu ea, pentru că de obicei se dobândeşte numai prin naştere. Aşa că dacă nu ai tu norocul de a te fi născut charismatic, poţi compensa cu celelalte calităţi care urmează la rând.
Abilităţi de comunicare. Ai? Da. Organizare? Cam împrăştiat. Integru? N-am furat. Influent? Sub 100 de urmăritori pe social media... Negociator? You bet! Facilitator? Nu, la mine totul e complicat. De încredere? DA. Transparent? Mai degrabă grăsuţ. Pasionat? Doar pasional. Inovator? Probabil. Ce-i aia „probabil”? Da sau nu? Nu. Răbdător? Marsh, mah, de aicea! Ferm? Puţin. Curajos? Până la prima ameninţare. Original? Made in China. Open-minded? Numai când e vorba de colega blondă... Pozitivist? Da şi nu. Pardon, da şi da. Generos? În ziua de salariu. Perseverent? De obicei în greşeli. Responsabil? Nu semnez! Dedicat? Trup şi suflet, dar nu spun cui, persoană importantă... Inspiraţional? Şi expiraţional în aceeaşi măsură.
Bun, acum să vedem rezultatele testului.
Dacă nu ai bifat cel puţin jumătate din calităţile pe care trebuie să le aibă un lider, atunci eşti doar the average guy de prin Corporaţie care s-a culcat în funcţie de executie şi s-a trezit şef peste noapte. Nu trebuie să-ţi faci griji, aşa sunt majoritatea şefilor din orice companie, dacă nu chiar toţi.
Iar acum ai ajuns şi tu printre ei. Csf, ncsf.
Dincolo de toate astea însă, s-ar putea să mai fie o variantă: te-ai gândit că ai ajuns şef tocmai pentru că cineva voia cu tot dinadinsul să scape de tine? Nu crezi? Ei bine, află că tehnica asta se practică adesea în Corporaţie şi dă chiar mai multe rezultate decât concedierea sau retrogradarea. Pentru că proverbul „un şut în fund e un pas înainte” este 100% corporatist. Aşa că dacă eşti pus mare şef peste o direcţie/sucursală/departament în care nu ai mai lucrat niciodată, poţi fi sigur că cineva a răsuflat extrem de uşurat că nu te mai are prin preajmă.
Mă rog, indiferent de motivul pentru care ai fost avansat, trebuie să fii conştient de faptul că acum eşti într-o poziţie şi mai vulnerabilă decât cea în care ai fost până acum. Şi asta din cauză că eşti evaluat nu numai de cei care sunt peste tine, ci şi de cei care se află sub tine. Şi să nu crezi că doar şefii îţi fac evaluarile oficiale. Nu, evaluarile subalternilor nu se manifestă doar sub formă de bârfe şi folclor corporatist, ci pot ajunge rapid, sub forma unor mesaje anonime, la cel mai înalt nivel. Iar Corporaţia iubeşte asta şi chiar încurajează turnătoria mai ceva ca pe vremea lu' Secu.
De fapt, în calitate de şef, se presupune că tu ar trebui să ştii cel mai bine toate astea, pentru că orice sclavete angajat în companie are ca primă grijă, după ce semnează contractul de muncă, să afle cât de cretin e şeful direct şi pe ce parte a dosului preferă să fie pupat. Numai că, odată ajuns în poziţia asta, eşti tentat să priveşti doar în sus şi să uiţi de unde ai plecat, ceea ce este cel mai rău lucru pe care îl poţi face. Pentru că astfel nu vei mai fi conştient de faptul că folclorul firmei tale se va îmbogăţi cu bancuri despre tine şi poveşti inflorite despre situaţii în care te-ai dovedit mai prost ca noaptea, dar pe care tu nici măcar nu ţi le mai aminteşti...
Şi mai e ceva: faptul că tu ţi-ai văzut de treaba ta când erai pe poziţie de junior te face să nu fii conştient că există destui sub tine care ar vrea să-ţi ia locul, iar pentru asta sapă cu spor zi de zi. Partea proastă e că nu întotdeauna săpătorii sunt cei care te linguşesc, aşa că nu o să ştii cine ţi-a făcut-o până când nu o să vezi cine ţi-a luat locul.
next: Asta ai vrut, asta eşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?