La fel ca toate celelalte lucruri, în universul paralel din Corporaţie nici concedierea nu se face normal. Nu o să vezi corporatist dat afară prin concediere, pentru că şi în cazul ăsta totul este altfel.
Aici, concedierea se numeşte demisie.
Bine, nu vorbim de cazurile în care îţi place să te joci de-a Codul Penal, pentru că atunci lucrurile sunt extrem de simple şi ţin de Poliţie şi Procuratură.
Când eşti concediat din Corporaţie, vestea bună e că niciodată nu e vina ta. Dacă vor să scape cu adevărat de tine, nu te concediază, pentru că asta le dă bătăi de cap. Şi atunci fac în aşa fel încât să îţi dai tu singur demisia, care nu îţi va da bătăi de cap, ci dureri de cap. Foarte mari, crede-mă. Asta în cazul în care nu te prinzi din timp care este intenţia lor.
Aşa că dacă vezi că targetul creşte de la lună la lună, deşi tu nu ai putut să-l faci nici măcar când era aproape nul, când vezi că se triplează numărul de mailuri care au ca singur destinatar persoana ta, când vezi că vin săptămânal în control echipe mixte de la departamente de care nici nu ştiai că există, nu mai sta pe gânduri: pune mâna pe pixuleţ şi dă-le un autograf de adio. Nu vei fi regretat, dar nici tu nu îi vei regreta pe ei, iar ăsta e cel mai important lucru.
Iar dacă vrei să ştii care e cel mai comun motiv de divorţ dintre corporatist şi soţia lui, Corporaţia – că doar îşi petrece cu ea mai mult timp decât cu oricine altcineva -, ei bine, află că acesta e targetul. Sau, mai bine zis, nerealizarea lui. Doar că nu trebuie neapărat să lucrezi în departamentul vânzări ca să îţi simţi în permanenţă căsnicia ameninţată de el. Nu, targetul poate lua orice formă vrea el, de la KPI, la evaluări periodice sau criterii de performanţă, astfel încât nimeni, dar absolut nimeni din Corporaţie nu scapă, fie că ocupă un post de femeie de serviciu sau de CEO. Banii vorbesc limba universală a cifrelor, iar atunci când proprietarii afacerii nu sunt mulţumiţi de numărul de zerouri din coadă, au loc concedieri pe capete, adică tăieri de capete.
Aşadar ai toate şansele ca într-un moment sau altul al carierei tale să te izbeşti cu capul de zid şi să eliberezi biroul din motive care mai de care mai bizare, astfel încât să fie mascată adevărata cauză a şutului în fund pe care tocmai l-ai primit şi anume că cineva trebuie să scape urgent de tine (şi aproape sigur de încă ceva lume corporatistă) pentru a-şi salva pielea şi scaunul. Strategia asta funcţionează cu mult înainte de începuturile capitalismului şi probabil îşi are originea în orânduirea sclavagistă care s-a perpetuat cu succes până în zilele noastre în anumite zone ale economiei (nu spui care, că sunt persoane juridice importante).
Adevărata problemă pentru tine nu este însă motivul pentru care ai fost concediat, că nu de asta duce lipsă Corporaţia, ci ce o să faci tu după ce ţi-ai luat adio de la cea cu care ai împărţit cele mai rele zile din viaţa ta, adică toate cele de după semnarea ultimului contract individual de muncă. Ultimul şi s-ar putea chiar cel din urmă...
Cum, chiar atât de gravă e situaţia?
Poate că nu, dar în orice caz e mult mai gravă decât ţi-o închipui tu. Iar asta depinde de vârsta pe care o ai şi de funcţia deţinută în momentul concedierii.
Bine, bine, o să-mi spui, dar n-ai zis la început de ultim capitol că asta e cea mai mare realizare profesională a vieţii mele? Nu, am zis aşa: asta ar putea fi cea mai mare realizare. Adică este doar în cazul în care următorul tău job nu va fi tot în Corporaţie. Dar să nu ne grăbim şi să o luăm metodic, aşa cum am făcut până acum pe tot parcursul acestei cărţi minunate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?