Şef contra subalterni

Aşa că dacă eşti pentru prima dată pe un post de conducere, pregăteşte-te ca în perioada imediat următoare să fii subiectul celor mai tari bancuri din companie, mai ales dacă ai sub 30 de ani, pentru că tot ceea ce vei face va fi greşit din punctul de vedere al subalternilor sau al şefilor tăi. Sau al ambilor, ceea ce va trebui să te facă să iei măsuri rapide. În rest, nu trebuie să-ţi faci mari griji, că nimeni nu s-a născut învăţat. Peste ani şi ani, dacă vei rămâne pe posturi de conducere, o să-ţi aduci aminte zâmbind sau cu furie de această perioadă romantică din viaţa ta. 

Însă, ca să treci cu bine peste partea de început, iată sfatul meu: poartă-te cu subalternii mai bine decât te porţi cu şefii. Poate că îţi pare un nonsens, pentru că eşti tentat să faci exact invers, însă linguşirea unui superior nu prea te ajută. Să rezonezi cu un subaltern însă, da. Orice om care se simte băgat în seamă de către cineva superior lui din orice punct de vedere, va oferi rezultate. Iar în cazul tău, singurul punct de vedere pentru care el te consideră superior este cel ierarhic. Şi asta e suficient, pentru că eşti văzut ca cineva care, dacă vrea, are destulă putere cât să îi facă un bine celui de sub el. Desigur, lucrurile nu prea stau aşa, dar e bine că subalternii au impresia asta, iar tu o poţi cultiva cu succes, pentru că îţi este de mare folos. 

Ceea ce trebuie să ştie cei cărora le eşti şef este că nu se pot trage de şireturi cu tine, chiar dacă tu pari un tip de gaşcă. Adică râdem, glumim, dar consumaţia o plătim. Mă rog, poate că zicala nu suna exact aşa în varianta originală, dar sensul e acelaşi: când vine vorba de făcut treabă, nimeni nu scapă. Aşa că omul care face glume şi bea cot la cot cu subalternii trebuie să fie acelaşi care ţipă din toţi rărunchii atunci când nu se face targetul.

Doar că lucrurile nu trebuie să se limiteze la ţipat. Dacă echipa se îndreaptă spre găleată, singura soluţie e să tai în carne vie, pentru că altfel cel tăiat împrejurul gâtului vei fi tu. Îmi pare rău dacă n-ai înţeles, însă aşa stau lucrurile în Corporaţie: fiecare îi taie capul celui de sub el, ca să nu i se taie capul lui. De altfel, asta e în rezumat fişa postului oricărui şef corporatist. Doar că trebuie să fii foarte atent ca toată povestea asta cu tăieri de capete să nu te transforme într-un zbir care îşi umileşte constant subalternii, pentru că în cele din urmă nimeni nu va mai vrea să lucreze cu tine şi vei rămâne şef peste nimic. 

Ceea ce trebuie să reţii este că orice om, oricât de jos se află pe scara socială, are personalitatea lui. Tot astfel, orice angajat din firmă, oricât de jos s-ar situa din punct de vedere al ierarhiei, nu va accepta să-i fie călcată în picioare mândria de către niciun şef, oricât de sus s-ar afla. Dar cum asta se întâmplă în Corporaţie aproape zilnic, toţi angajaţii acumuleaza doze imense de frustrări, care se vor reflecta în rezultate şi vor refula cu prima ocazie. De obicei, atunci când îşi schimbă locul de muncă. 

Aşa că dacă vrei să te mai cunoască lumea pe stradă, ai face bine să îţi tratezi subalternii ca pe nişte colegi egali ţie şi nu ca pe nişte fiinţe inferioare, atâta timp cât nu incearcă să ţi se suie în cap, caz în care trebuie să dai urgent milităria jos din pod. 

Reţine: angajatul care îşi depăşeşte constant targetul personal alocat, dar îţi subminează autoritatea în faţa echipei tale, trebuie sancţionat urgent şi dat ca exemplu în faţa tuturor, pentru că altfel vei „pierde vestiarul”, cum se spune în fotbal. Poţi merge până la a-l da afară fără niciun fel de remuşcări, chiar dacă asta înseamnă injumătăţirea realizărilor echipei tale în perioada imediat următoare. Poţi să începi să-ţi reconstruieşti echipa în linişte astfel încât să ajungă să performeze din nou, chiar dacă nu-l mai ai pe cel mai bun, care îşi închipuia că rezultatele lui extraordinare vor face să i se permită orice şi să se erijeze el într-un fel de lider de facto al echipei tale. Iar astfel ai scăpat şi de o potenţială ameninţare la scaunul pe care stai. 

Şi încă ceva: nu fi arbitru în conflictele interne. Aşa cum îţi spuneam pe undeva prin capitolul 2, angajaţii se ceartă şi se împacă de mai multe ori pe zi, aşa că evită să intervii ca judecâtor de pace, deşi ai fi tentat să faci asta. Ştiu, şi tu ai trecut prin multe înţepături cu colegii şi ţi-ar fi prins bine un şef care să-ţi ia apărarea. Numai că, vezi tu, nimeni nu are timp de tranşat dispute intre corporatişti, iar dacă totuşi ar fi făcut-o cineva, s-ar putea ca tu să fi fost cel sancţionat, deşi erai convins că ai dreptatea în mână. Acum ai înţeles de ce e mai bine să nu te bagi? 

Desigur, există cazuri extreme – şi nu puţine – în care conflictele pot degenera în aşa măsură încât să fie afectată intreaga performanţă a echipei. Atunci este cazul să intervii încă din stadiul incipient, astfel încât să nu se ajungă la aşa ceva. O să fii cursat temeinic în acest sens, sau cel puţin ar trebui, aşa că nu vreau să intru acum în detalii legate de managementul conflictelor. Dacă însă firma ta nu are chef, timp şi bani ca să te înveţe cum să faci faţă corect şi civilizat unei astfel de situaţii, atunci îţi spun eu ce ai de făcut ca să termini totul repede şi bine: îi chemi la tine în birou pe cei 2 berbeci implicaţi în scandal şi le pui în vedere că dacă se mai împung, îi dai afară pe amândoi şi după aia n-au decât să se dea cu capul de pereţi sau cap în cap de dimineaţa până seara. 

Şi gata.

next: Sfântul Target