Va să zică tu ai pretenţia ca să te poţi trezi luni pe undeva pe la ora prânzului, să vezi cât e ceasul şi apoi să te culci la loc. OK, chiar presupunând că vei reuşi să te trezeşti mai târziu de 7:00 sau orice oră aveai tu setată ca alarmă pe telefon – acum dezactivată, evident – tot nu te va prinde lunch-ul în pat. Cum aşa?
Păi uite aşa.
Alarma nu a sunat la 7 fix, dar cum naiba, atunci când suna nu puteai să te trezeşti, iar acum ai făcut ochii mari brusc la ora asta? E clar, ai devenit un fel de câine al lui Pavlov... Îţi aduci aminte cu plăcere că de azi eşti în concediul tău cel binemeritat şi multaşteptat de un an de zile, aşa că te întorci pe partea cealaltă. Numai că...
Numai că nu apuci tu să mai tragi un pui de somn, că telefonul a şi început să sune. Cum, l-ai lasat deschis? Mare greşeală! Păi de ce, cine ar putea să te sune la ora asta? Dintre toţi cei pe care îi ai în agendă, probabil că nimeni, dar numărul afişat pe ecran îţi pare puţin cunoscut... Nu te-ai înşelat, este colegul tău de birou, pe care l-a pus şeful să te sune pe telefonul tău personal!
Ha, ce credeai, că dacă ţi-ai închis telefonul de serviciu, Corporaţia nu mai poate să dea de tine? Păi dacă are nevoie, Corporaţia te găseşte şi în Patagonia, când este ceva urgent! Ceva urgent numai pentru ea, evident, că atunci când ai avut şi tu vreo urgenţă personală, lucrurile nu s-au mai mişcat la fel de repede. De fapt, dacă stai bine să-ţi aminteşti, nu prea s-au mişcat deloc...
Şi astfel vei afla din nou că tu şi numai tu eşti cel mai important om din toată firma aia, că altfel nu îţi explici cum de eşti sunat încă de la prima oră a primei zile în care lipseşti şi tu motivat de la serviciu. Şi care crezi că era urgenţa? Unde ai pus mah aia, că nu dau de ea?! A, era în primul sertar de la birou, gata, mersi, scuză-mă...
Bineînţeles că nimeni n-o să caute nimic de unul singur, şi asta pentru că tu, în mărinimia ta de cel mai bun coleg, i-ai învaţat pe toţi să le sari în ajutor imediat cum deschid gura. Aşa că ce te mai miri acuma că nu sunt în stare să găsească nici uşa de la toaletă fără tine? Dacă aşa i-ai învăţat, acuma suportă şi să îţi fie învăţătură de minte pe viitor!
Lucrurile încep să devină însă cu adevărat serioase abia atunci când cineva are nevoie de un model de raport pe care îl ai numai tu, adică fişierul este în calculatorul tău oprit până când te vei întoarce din concediu. În mod normal nu ai voie să-i dai nimănui userul şi parola ta, dar şi acum, ca de multe alte dăţi, interesul Corporaţiei impune încălcarea regulamentelor interne ale Corporaţiei, pe care Corporaţia ţi-a atras atenţia că nu trebuie să le încalci sub nicio forma că altfel vei fi pedepsit. Tot de Corporaţie, evident. Cum poţi să ieşi din acest cerc vicios? Aia e, că nu poţi!
Dar stai, că ceea ce ţi-am povestit până acum e nimic.
Partea cea mai mişto e când te duci şi tu ca tot omul să-ţi faci concediul undeva aproape de casă, să zicem în Antalya. Aşadar, ai prins şi tu un early booking pe undeva pe la începutul anului şi ai profitat de preţul frumuşel. După care ai mai avut şi imensul noroc să te trezeşti cu cererea de concediu semnată exact pentru aceeaşi perioadă. Ce altceva îţi mai poţi dori de la viaţa de corporatist?
Păi, eu ştiu, poate să reuşeşti să îţi duci concediul până la capăt?
Cum adică, te poate împiedica ceva să îţi faci concediul în tihnă? Răspuns final: da! Ce, credeai că dacă nu eşti în ţară scapi? Păi cum aşa?
Păi uite aşa: se strânge toată floarea cea vestită a şefimii ca să analizeze rezultatele la juma' de an. Concluzia firească: bugetul de vânzari nu s-a realizat. Mă rog, asta ştia toată lumea încă de la începutul anului, când a văzut SF-ul din targeturile „ambiţioase”. Numai că de data asta situaţia e puţin mai diferită. Diferită în sensul de catastrofală. Şi asta din cauză că nişte manageri „cu viziune” au avut ei aşa nişte viziuni, iar comitetul director le-a aprobat cheltuielile imense necesare pentru acapararea unei cote superioare de piaţă prin lansarea unor noi produse în trend. Doar că noile produse s-au vândut puţin – spre deloc - , iar grosul veniturilor a venit tot de la produsele alea vechi, pe care la un moment dat, pe la sfârşitul primului trimestru, Corporaţia le-a scos din ofertă, că erau deja depăşite.
În condiţiile astea, rezultatul a fost previzibil: venituri infime minus cheltuieli exorbitante egal o pierdere de mai mare dragul. Toţi îşi pun cenuşă în cap, dar vinovatul principal, ca de obicei, este departamentul de vânzari, că nu a ştiut să încropească o echipă cu aptitudini de vânzatori, care să scape de produsele alea noi pe care nu le vrea nimeni din piaţă.
I se dă aşadar ordin managerului naţional să taie în carne vie. Sunt convocaţi managerii regionali. La apel, lipseşte unul. Unde umblă, de nu s-a prezentat la şedinţă? Păi e în concediu! Ce are, e bolnav? Nu, e la plajă... Cine i-a aprobat concediu de odihnă? Dumneavoastră! Aaa, bine, faceţi-i chemare, mâine să fie la mine în birou! Dar ştiţi, e tocmai în Antalya... Nu mă interesează, poa' să fie şi pe Lună, mâine să fie la mine în birou, s-a-nţeles!?
Şi uite aşa managerul regional primeşte un telefon nevinovat la care nu prea avea chef să răspundă, dar văzând că apelantul insistă, îşi calcă pe inimă şi... E gata de infarct! Cum adică să-mi întrerup concediul? Păi ăla ştie unde sunt eu acuma? Mâine la el în birou, ce, a luat-o razna? Şi cu tot ce-am plătit eu aicea ce fac, că nu-mi mai dă nimeni banii înapoi...?
Avionul nu face mult până la Bucureşti, aşa că a doua zi după amiază, managerul regional aflat în concediu li se alătură şi el colegilor lui din celelalte regiuni la şedinţa cu urlete, ţipete şi ameninţări. Ce e cu rezultatele astea? De ce nu i-aţi ţinut din scurt? Cum e posibil să avem acelaşi director la o sucursală care de la începutul anului nu şi-a făcut targetul decât două luni? Băgaţi-i urgent în colconf şi spuneţi-le că până la sfârşitul trimestrului toată lumea trebuie să recupereze integral nerealizările din trimestrele anterioare. Care nu-şi face treaba zboară, altfel vă zbor eu pe voi. Alegeţi: ori ei, ori voi! S-a-nţeles? Da, domnu' director!
Şi uite aşa, pentru o şedinţă la care a fost doar spectator şi n-a scos nici măcar un singur cuvânt, managerul nostru regional a trebuit să renunţe la restul de zile din concediu şi să piardă jumătate din banii pe care i-a dat pe tot ce a rezervat bucuros încă de astă iarnă. De aceea, pentru a-şi vărsa şi el mai departe nervii pentru cele întâmplate, convoacă de urgenţă o teleconferinţă cu toţi directorii din regiunea lui, în care îi spurcă mai ceva decât a fost el spurcat de managerul naţional. La rândul lor, directorii convoacă şi ei câte o şedinţă cu tot personalul aflat în subordinea lor din sucursală şi încep cu tipete, urlete şi ameninţări, aşa cum au auzit de mai de sus. Mai departe, angajaţii din sucursale ar face şi ei o şedinţă d-asta, dar cum nu mai există nimeni mai jos pe scara ierarhică şi având şi ei nevoie să se descarce pe cineva, îşi varsă tot năduful pe primii care le ies în cale, şi anume pe... clienţi! 😀 E, să mai zică cineva că nu există comunicare eficientă în Corporaţie...
Iar după toate astea, managerul nostru regional are o mică nedumerire: nu putea să participe şi el la şedinţă direct din Antalya, printr-o aplicaţie video, aşa cum a făcut cu echipa lui, fără să mai fie nevoit să plece şi să-şi întrerupă concediul? Putea! Însă doar dacă lucra oriunde altundeva decât în Corporaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?