Capitulare sau armistiţiu?

În cazul în care e primul concediu pe vrei să ţi-l iei în calitate de corporatist, trebuie să fii conştient de două lucruri pe care le-am menţionat în treacăt şi în subcapitolul anterior: 

- faptul că tu vrei să-ţi iei concediu nu înseamnă că o să şi reuşeşti;

- faptul că ai reuşit să-ţi iei concediu nu îţi garantează că o să ţi-l şi faci integral.

Adică cum? Adică uite aşa: 

Mai ţii minte ce este mai important decât tine în Corporaţie? Orice altceva, exact! Aşa că şi atunci când vine vorba de completarea formularului în care scrii tacticos „de la data de...” „până la data de...” ar fi bine să te uiţi că pe undeva prin josul paginii printate mai este o rubrică de completat, şi care este cea mai importantă dintre toate: „Se aprobă”. E, rolul acestei rubrici este ca să înţelegi tu o dată pentru totdeauna că vacanţa multvisată nu este la latitudinea staţiunii de ski şi nu ţine de resortul la care ai tu rezervare, ci este exclusiv la latitudinea Corporaţiei şi ţine de resortul celui care poate să îşi pună semnatura preţioasă pe pagina printată la cea mai importantă dintre rubrici.

Bun, să zicem că în cele din urmă chiar o să te alegi cu foaia ta A4 semnată în colţul de jos. Însă nimeni nu ştie mai bine decât tine câte negocieri a trebuit să duci în prealabil până să obţii această capitulare din partea şefului. „Capitulare” am zis? Cred că mai degrabă trebuia să scriu „armistiţiu”, pentru că cel care s-a ales cu mai multe condiţii de îndeplinit eşti numai tu. 

Aşadar, înainte de a pleca în concediu, trebuie să: 

- trimiţi toate situaţiile şi raportările pentru toată perioada cât vei lipsi, chiar dacă tu nu ai acum nici cea mai vagă idee cum să le faci în lipsa datelor care nu ţi-au venit încă;

- faci un inventar al tuturor contractelor aflate în lucru pe care o să i le pui în braţe colegului sau colegei care o să-ţi tină locul şi să te rogi să ai şanse să îl/o mai găseşti în viaţă când te întorci;

- închizi toate discuţiile de vânzare începute cu clienţii potentiali despre care ştiai că n-o să cumpere nimic, dar pe care i-ai raportat doar ca să ai ce completa la rubrica „clienţi contactaţi” din raportul săptămânal, ca să nu se prindă nimeni;

- să iei absolut toate hârtiile şi rechizitele de pe birou, astfel încât să rămâna gol-goluţ, pentru că numai astfel îşi vor da seama colegii tăi că nici în ziua aia nu eşti la serviciu, deşi ei vor vrea să-ţi paseze cât mai multe de făcut;

- şi mai ales nu uita să-ţi setezi „out of office autoreply” ca să ştie toată lumea de ce nu mai primeşte răspunsuri la mailurile trimise către tine. Problema e că o să uiţi să-l scoţi când te întorci şi toţi o să se ia cu mâinile de cap: „buey, da' ăsta câţi ani de zile stă în concediu”? 

next: Adio, dar rămân cu tine