Istoria dictaturii

Bun, şi până la urmă ce e cu orele astea suplimentare, de unde vin, unde se duc şi ce vor ele? Ehe, fiule, cam multe întrebări într-o singură propoziţie, aşa că nu te pripi şi ia-o mai incet. 

Orele suplimentare, mai cunoscute în popor sub numele de „muncă peste program” reprezintă un fel de cutumă, un acord tacit pe care şi-l dă viitorul angajat odată cu semnarea contractului individual de muncă, prin care acesta consimte să îşi pună la dispoziţia Corporaţiei întreaga sa viaţă viitoare până în momentul în care îşi dă demisia, este concediat, iese la pensie sau moare. Atât de simplu e. 

De unde vin? Păi vin din istoria Corporaţiei. Legenda spune că la început, când s-a înfiinţat, în firmă erau numai CEO şi câţiva şefi mari şi foarte mari, care, evident, nu puteau face toată munca de pe acolo, pentru că ei nu fac nicio muncă în general. Aşa că, în timp, CEO şi-a dat seama că are nevoie să îşi umple timpul cu ceva şi şi-a cumpărat un bici pe care l-a testat pe spinările şefilor mari. Şefilor foarte mari nu le-a plăcut, dar ca să se simtă importanţi, şi-au cumpărat şi ei câte un bici, pe care l-au testat pe spinările şefilor mari. Cum şi aceştia au vrut să se simtă importanţi, şi-au cumpărat şi ei la rândul lor câte un bici şi în momentul acela şi-au dat seama că nu au pe spinările cui să le testeze, aşa că i-au angajat pe corporatişti. Care au trebuit să muncească şi orele nemuncite la începuturile Corporaţiei de către cei care erau acolo, iar orele nemuncite care s-au acumulat astfel din programul lor le-au lăsat moştenire corporatiştilor care au fost angajaţi după ei. Şi v-am spus povestea aşa.

Unde se duc toate aceste ore suplimentare? Oriunde, numai în fişele de pontaj de la HR nu. 

Dacă am aflat deci de unde vin şi unde se duc, să vedem şi ce vor ele. Păi ce să vrea altceva decât să ne ţină cât mai mult timp şi cât mai departe de casă. Mă rog, poate că asta îşi şi doresc unii dintre corporatişti, aşa că uneori situaţia e chiar win-win. 

Ce ne facem însă cu ceilalţi corporatişti, care nu îşi doresc să stea departe de nevastă şi copii în timpul lor liber, şi care sunt în majoritate? Bine, ei n-ar vrea nici să stea blocaţi în trafic atunci când pleacă de la serviciu, dar parcă interesează pe cineva ce vrea majoritatea? Adică voi unde vă credeţi aicea? Ce, vă închipuiţi că în Corporaţie se organizează alegeri libere, ca fiecare să voteze ce i-ar plăcea lui să facă? Nu, drăguţă, societatea corporatistă aduce mai degrabă a dictatură, în care cineva dă ordine, iar ceilalţi execută sârguincios. Nu-ţi convine? Eşti liber să emigrezi, numai că ai toate şansele ca să ajungi într-o alta societate dictatorială, în care libertatea de mişcare să îţi fie chiar mai drastic limitată. Aşa că ai grijă ce-ţi doreşti. 

Bun, şi până la urmă ar putea Corporaţia să scape clăcaşii de corvoada orelor suplimentare? Ar putea, dacă ar vrea! Numai că nu se prea vrea, pentru că impresia generală este că munca peste program pare să fie până la urmă un scop în sine. Adică totul în companie trebuie să fie muncă. Muncă, muncă şi iar muncă! Cine nu munceşte non stop, chiar şi atunci când nu are ce, nu îşi justifica existenţa pe statul de plata şi ori trebuie înlocuit, ori trebuie să aibă jobul scos din organigramă pentru că nu aduce profit şi se risipesc bani pe un salariu, în loc să se risipească aiurea pe cursuri de pregătire stupide sau pe aprovizionare cu materiale pentru campanii promoţionale expirate. 

next: Noi produse pentru alungarea clienţilor