anterior: Cursul vieţii
- Nu, cred că mă duc puţin în cameră, că nu mă simt prea bine... Ne vedem după pauză.
- Şi ieri ţi-a fost rău? Că nu te-am mai văzut la curs...
- Nu, eram, dar am găsit un loc mai în faţă şi m-am aşezat acolo.
- A... Bine, hai sună-mă dacă ai nevoie de ceva, vezi că am multe pastile la mine, îţi spun unde să cauţi în bagaje.
- Bine, mersi.
Ramona o luă repejor spre lift, privind atentă împrejur. Toţi se grupaseră în pâlcuri, râzând şi povestind cu voce tare păţanii de la birou. Era OK, nimeni nu o băga în seamă. Îşi scoase telefonul şi formă numărul lui Mihai.
- Vezi că vin, lasă uşa deschisă.
- E deschisă.
- OK.
Ieşi din lift şi privi holul lung în stânga şi în dreapta.
Undeva în capăt se auzea sunetul unui aspirator dintr-o cameră cu uşa deschisă larg, aşa că se grăbi de teamă să nu fie văzută. Apăsă clanţa şi respiră uşurată când uşa de la camera lui se închise după ea.
Mihai se ridică repede din pat şi o luă în braţe.
- Eşti bine? Ce s-a întâmplat?
Ramona se eliberă din strânsoarea lui şi se aşeză pe scaunul de lângă măsuţa de cristal. Îl privi îngrijorată:
- Nu ştiu... Cred că aia care stă cu mine a mirosit ceva. S-a prins că ieri nu m-am mai întors după prima pauză.
- Ce ţi-a zis?
- Nu mai contează. Oricum, acuma nu stau. La fix mă întorc în sală.
Mihai se aşeză pe vine în faţa ei şi încercă să-i surprindă privirea.
- Cum vrei tu... Stai liniştită, că nu-i nicio problemă din partea mea! Dacă vrei, azi luăm o pauză şi ne vedem mâine...
- Nu, o să vin dup-amiază. Şi aşa, mă apucă somnul la cursul ăla după ce luăm masa la prânz. Da' acuma nu mai stau, doar cât e pauza. Nu te superi, da?
Mihai o luă de mână şi se aşeză pe pat, ţinând-o în braţe.
- Ramona, stai liniştită... O să fie bine, ai să vezi... Lasă, că n-are cum să se prindă nimeni...
- Sper! Că n-am chef de bârfe şi probleme dup-aia la serviciu...
Îi aruncă un zâmbet dulce şi se întinse, sărutând-l prelung, apoi rămase cu capul pe pieptul lui.
- Tu ce-ai făcut de când ai plecat din sală?
- Păi ce să fac? Te-am aşteptat pe tine!
- Şi? A meritat aşteptarea?
- Tu ce crezi?
- Nu cred nimic, că altfel nu te întrebam! - îi răspunse ea râzând.
- Te-am aşteptat cu gândul la următoarea delegaţie în care o să te trimită compania. Ce zici, încercăm ceva şi pe afară? Un Milano, un Paris...
- Eee, domnu' vice, mai subţire cu deplasările, că de-abia am ieşit din perioada de probă şi deja o să strâng mai multe delegaţii decât tot biroul la un loc! Şi-aşa toată lumea pe acolo moare de grijă să afle dacă-s liberă sau nu...
- Normal, ce te-aşteptai!? Când apare o blondă nouă în colectiv, toţi colegii intră-n priză. Ia zi, ţi-au făcut mulţi avansuri de când te-ai angajat la noi?
- Păi de la mine din birou cam toţi...
- Şi? A avut vreunul succes?
- Din birou? Nu prea!
- Ce înseamnă „nu prea”? „Nu” sau „nu din birou”?
- Nu din birou...
- A! Da' de unde?
- Păi... A fost unu' de la Dezvoltare Produse...
- De la Dezvoltare? Cine, că-i ştiu pe toţi de acolo!
- Petrovan. Îl ştii?
- Petrovan? Ai mă, ce naiba ţi-a plăcut la ăla?
- Nu ştiu, e frumuşel, aşa...
- Şi? Te-ai culcat cu el?
- Tu ce crezi?
Mihai îşi împreună mâinile sub cap şi se lăsă pe spate, exersând un râs fals:
- He-he, nu cred nimic, că altfel nu te întrebam!
- Şi ce-o să faci, o să-l dai afară?
- Nu mi-ar fi greu... Hai zi!
- Ce să-ţi zic? Ne-am întâlnit de câteva ori, dup-aia nu i-am mai răspuns la telefon. mă tot suna ca disperatu'...
- Şi? Îl dau afară sau nu?
Ramona râse zgomotos, privindu-l cum se încruntă.
- Ha-ha! Păi dac-ar fi să-i dai afară pe toţi care s-au dat la mine, s-ar putea să nu mai rămâna bărbaţi în companie! Partea nasoala e că majoritatea sunt însuraţi, şi o să plângă nişte copii nevinovaţi de foame!
- Păi astia însuraţii sunt cei mai bătuţi de soartă...
- Ce să zic, saracii de ei! Tu cum te descurci cu nevastă-ta?
Mihai oftă şi luă o mină gravă, privind în tavan:
- Nevastă-mea... Nevastă-mea nu prea mai ştie nimic de viaţa mea. E mai mereu în delegaţii, azi Australia, mâine America... Şi eu tot timpul pe drumuri... Luna asta nu ştiu dacă ne-am văzut de două ori. Şi nu prea mai avem nimic în comun. Mă gândesc de ceva vreme să divorţez, băiatul e deja mare...
- Păi voi v-aţi ales carierele, nu v-a obligat nimeni să duceţi viaţa asta!
- Şi asta e adevărat...
- Mă rog, ce faci tu la tine acasă e treaba ta. Să nu zici că ţi-am stricat eu căsnicia! Auzi, cât e ceasul, cred că ăştia s-au întors deja în sală! Hai, te-am pupat!
- Deci vii după-amiază, da?
- Da, ne vedem, hai pa!
- Şi ia-o pe scări acuma, că în lift cine ştie peste cine mai dai!
- Da, da, am plecat, pa!
- Pa!
next: Cred c-am greşit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?