Lucrurile se petrec cam aşa: tu eşti un fel de timlider peste vreo 10 agenţi sau consultanţi care au ca job zilnic sarcina penibilă de a înnebuni de cap oameni nevinovaţi dându-le telefoane în cele mai nepotrivite momente ale zilei sau batând pe la uşile lor în încercarea disperată de a le vinde tot felul de prostii de care aceştia nu au nevoie, sau dacă ar avea nevoie s-ar duce la cel mai apropiat magazin ori şi-ar comanda de pe net.
Chestia asta poate fi uşor asimilată unei cerşetorii mascate, şi de aceea se găsesc foarte greu oameni care să accepte să presteze aşa ceva. Mai ales că şi condiţiile în care se face angajarea sunt de batjocură, aşa cum ţi-am zis pe undeva prin capitolul anterior.
În condiţiile astea, nu este exclus ca într-o buna zi – mă rog, cât de bună poate să fie o zi pe care o petreci ca salariat în Corporaţie – să te trezeşti că eşti şef peste nimic. Iar asta se poate întâmpla programat sau pur şi simplu prin voia sorţii celei potrivnice ţie.
Cum adică, chiar şi programat? Da, ai citit bine. Dacă ţi-a venit rândul să fii dat afară, iar tu nu dai semne că ai înţeles lucrul ăsta, atunci asta e una din cele mai bune, rapide şi simple metode ca să eliberezi biroul fără prea multe discuţii. Bine, e şi destul de costisitoare, pentru că trebuie să li se dea salarii compensatorii foştilor tăi agenţi pe motiv că li s-au desfiinţat posturile. Nu însă şi ţie, care nu te vei alege cu nimic, pentru că postul tău nu se desfiinţează, ci pur şi simplu nu se mai justifică atâta timp cât nu mai ai pe cine şi ce să manageriezi. Aşa că măcar subalternii tăi au plecat cu nişte bani, pe când tu o să pleci cu mâna în fund, adică şi concediat şi cu banii luaţi. Apoi o să afli că, după ce a trecut timpul legal, echipa s-a refăcut, poate chiar cu cei mai mulţi dintre agenţii tăi, însă cu un alt şef. Mişto, nu?
Cealaltă situaţie în care poţi să rămâi fără echipă este şi cea care e cel mai des întâlnită. Pur şi simplu îţi pleacă toţi vânzatorii din varii motive, care s-ar putea să nu aibă nici cea mai mică legătură cu tine. Ba s-ar putea ca, din contră, tu să fi fost singurul motiv pentru care ei au mai rămas atâta timp în Corporaţie, că erai pâinea lui Dumnezeu, iar la plecare toţi o să-ţi plângă pe umăr că unde mai găsesc ei şef ca tine. Asta însă nu o să-i oprească să îşi ia pe rând tălpăşiţa către locuri mai calde de muncă, unii chiar ca bugetari, dacă i-a făcut mămica lor cu noroc în viaţă.
Acum o să constaţi însă că singurul pe care nu l-a făcut mă-sa cu noroc eşti numai tu. Şi asta pentru că o să te trezeşti într-o dimineaţă cu biroul gol, atunci când şi ultimul consultant o să-şi facă bagajele, şi o să începi să-ţi faci mustrări de conştiinţă corporatistă şi o să te dai cu capul de toate tastaturile că nu ai fost mai implicat, dedicat, focusat, persuasiv şi toate celelalte baliverne numite calităţi necesare, pentru a recruta alţi candidaţi plini de speranţa unei cariere de succes, dar dintre care majoritatea vor fugi mâncând pământul, după ce s-au simţit trataţi ca nişte sclaveţi.
Aşa că începând din acest moment ţi-au mai rămas doar două opţiuni: fie îţi dai demisia, fie îţi dai singur target şi te apuci să-l faci tu pe tot. Iar dacă crezi că eşti în stare de a doua variantă, îţi urez mult succes!
Însă oricare din cele două situaţii se va întâmpla, fie din voia Domnului, fie din voia domnului director care te voia cât mai repede out, pentru tine tot ceea ce contează e că începând din acel moment tu ţi-ai pierdut două averi: jobul şi funcţia. Care dintre ele este mai importantă vei afla abia când vei începe să-ţi cauţi un nou loc de muncă, adică destul de curând, dacă nu chiar imediat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?