Ziceam deci acolo ceva de genul că punctul terminus al călătoriei tale prin Corporaţie ar putea fi cea mai mare realizare profesională a vieţii tale de până acum. Iar primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl reţii din toată această afirmaţie este că „ar putea fi”. Adică n-o să fie sigur. Pentru că depinde numai de tine dacă o să fie sau nu.
Şi mai ales cum o să fie.
Pentru că eliberarea din chingile corporatiste este un vis frumos, care se poate însă transforma în cel mai negru coşmar. Şi asta din cauză că, odata cu obligaţiile infinite şi absurde ale vechului job, ai scăpat şi de salariul de acolo care, trebuie să recunoşti, nu era chiar de neglijat. Iar inlocuirea lui cu unul de un nivel cel puţin egal va deveni rapid cea mai mare problemă a ta.
Aşa că tot ce ai de făcut este să îţi evaluezi rapid situaţia în care te afli şi perspectivele pe care le ai pe termen scurt, mediu şi lung. Acestea sunt următoarele:
- nu vei mai reuşi să te angajezi nicăieri într-un orizont de timp previzibil
- vei reuşi să te angajezi pe o funcţie inferioară celei pe care ai avut-o
- vei reuşi să te angajezi pe o funcţie similară celei avute
- vei reuşi să te angajezi pe o funcţie superioară celei de pe care ai fost concediat
- îţi deschizi propria afacere
- vei reuşi să te angajezi la stat.
Ai deci în faţa ta 6 opţiuni, iar pe care dintre ele o vei urma în continuare nu depinde în totalitate de tine, ci şi de o grămadă de factori externi pe care tu nu îi poţi controla în niciun fel. Bine, mai sunt şi câţiva factori care ţin de persoana ta, dar pe care, la fel, nu îi poţi controla tu. Dacă ai vreo 45 de ani, iar ultimul tău job a fost de senior manager în Corporaţie, atunci opţiunea care are cele mai multe şanse să ţi se potrivească ţie din cele 6 de mai sus este prima. Da, obişnuieşte-te cu ideea asta, vei fi un şomer de lungă durată, lasă ruşinea la o parte, că poţi deja să te apuci să-ţi strângi actele pentru dosarul de la AJOFM. Sorry, asta e viaţa de fost corporatist.
Dacă tot am vorbit însă de şanse, hai să vedem care este probabilitatea ca viaţa ta să urmeze una sau alta din cele 6 opţiuni pe care le ai în faţă:
- prima (nu te mai poţi angaja) – 50%
- a doua (te angajezi pe funcţie inferioară) – 25%
- a treia (te angajezi pe funcţie similară) – 15%
- a cincea (îţi deschizi o afacere) – 9%
- a şasea (devii bugetar şi ieşi la pensie liniştit) – 1%.
Poate crezi că faza asta cu procentele e un fel de dat în bobi sau o consultare a horoscopului zilnic, însă lucrurile (şi cifrele) stau exact în acest fel, cu o marjă de eroare de +/- 5%. Şi încă ceva: probabil că încă mai cauţi care este probabilitatea ca să te angajezi pe o funcţie superioară. Nu mai căuta, că n-o s-o găseşti. Şi nu, nu e nicio eroare în cele scrise de mine mai sus. Pur şi simplu opţiunea asta nu mai există pentru tine.
Aşa că revin la sacul meu cu bad news din care tot scoteam câte ceva pe la începutul acestei cărţi, şi îl deşert acum de tot, lăsându-l gol-goluţ în faţa ta: asta e ultima şi cea mai grea lovitură pe care o s-o primeşti în calitate de corporatist. Atunci când eşti dat afară, din multe puncte de vedere poţi să spui că ceea ce considerai tu a fi cariera ta a luat sfârşit. Posibil definitiv.
Iar asta nu e neapărat rău, dacă reuşeşti să-ţi găseşti un job la stat. Doar că, aşa cum ai văzut în previziunile de mai sus, lucrul ăsta e extrem de greu. Ai nevoie de susţinere politică, de pila vreunui greu sau de o oportunitate care apare o dată la 100 de ani, când se aliniază nuştiuce steluţe, iar administraţia locală să aibă nevoie urgent să recruteze pentru mai multe posturi, pentru care nu există suficienţi candidaţi, iar tu să poţi învăţa în timp record toată tona de maculatură din bibliografia obligatorie pentru examen, care examen să se ţină pe bune, şi alte legende dintr-astea pe care nu le mai crede nimeni în ziua de azi. Însă dacă reuşeşti să ajungi acolo, ţi-ai asigurat o viaţă liniştită şi sănătoasă până la prima pensie.
Doar că, cel mai probabil, după multe luni de uşi trântite în nas şi depuneri de CV-uri pe la toate buticurile şi dughenele din cartier, vei fi nevoit să accepţi un post mult inferior celui de pe care ai fost concediat, pentru că, na! maţele ghiorăie, iar copiii plâng de foame şi pe nevastă-ta n-o mai interesează că nu mai eşti Area Manager, atâta timp cât aduci un ban în casă. Sau, de fapt, o interesează, dar nu mai are ce face când vede că toată familia a trecut pe meniu vegetarian de prea multă vreme.
Aşa că fii pregătit să o iei de la început ca agent de vânzări junior, să baţi coclaurii cot la cot cu puştani cu 25 de ani mai tineri, care se vor bate pe burtică cu tine, să primeşti ordine şi să se ţipe la tine că nu ţi-ai făcut targetul nici luna asta. Ştiu, la început o să-ţi fie greu şi n-o să accepţi să fii băgat în aceeaşi oală cu unii de teapa celor la care erai obişnuit să ţipi tu, însă după vreo 3 joburi dintr-astea schimbate, unul mai penibil ca altul, o să înţelegi în sfârşit că nimeni nu dă 2 bani pe toată liota de joburi de conducere cu care e împănat CV-ul tău şi că e de fapt un mare privilegiu faptul că ai fost acceptat şi tu pe un post de execuţie pentru care se caută numai stupizi fără experienţă.
Şi da, o să ai parte din nou de training-uri pe care le-ai făcut atât de des încât le ştii pe de rost, doar că acum nu o să fii tu lectorul căruia îi sorb cuvintele din gură agentele decoltate aflate la vârsta studenţiei, ci doar unul dintre noii consultanţi care are nevoie să fie testat cât mai des ca să i se verifice nivelul de însuşire a cunoştinţelor tehnice şi de vânzare. Şi, ce să vezi, nici măcar nu eşti în stare să iei nota maximă...
OK, să zicem însă că eşti atât de norocos încât o să reuşeşti să te angajezi pe o funcţie similară. Mă rog, „norocos” nu e chiar termenul potrivit, având în vedere că urmează să te întâlneşti din nou, zi de zi cu hydra corporatistă. Ce-i drept, măcar o să mai ai şi nişte subalterni, posibil la fel de mulţi ca şefii. În situaţia asta, vei avea şansa nesperată să amâni finalul tragic al acestei cărţi, ba poate chiar să îl fentezi. Partea cea mai bună e dacă ajungi pe un post similar pe undeva pe la concurenţă, ca să te bucuri şi de şansa de a le arăta degetul mijlociu celor care te-au concediat.
Şi, în final, mai ai şi şansa de încerca pe barba ta toate skill-urile corporatiste cu care ai fost intoxicat atâţia ani în care te lăudai că faci cariera. Adică să îţi plasezi banii în propria afacere. Scriam mai sus că ai 9% şanse să o iei pe calea asta. De ce atât de puţine, când vezi că nu te angajează nimeni şi e posibil să rămâi şomer pe viaţă?
Păi să-ţi spun eu de ce: pentru că cele 9 procente le includ doar pe cele în care afacerea ta chiar o să funcţioneze într-un timp rezonabil încât să poţi scoate din ea un venit comparabil cu salariul minim pe economie, care creşte uneori de două ori pe an, cu tot cu taxele aferente.
Adică nu te opreşte nimeni să renunţi în orice moment la iadul corporatist şi să apuci calea spre raiul antreprenorial. Doar că în scurt timp vei realiza că, din punct de vedere financiar, raiul se află exact în sensul opus celui către care te îndrepţi tu.
Dar toate astea le vom aprofunda pe larg împreună într-o nouă carte pe care o voi scrie dacă şi numai dacă cea la al cărei final tocmai ai ajuns va avea succesul scontat încât să merite să îmi dedic o altă bucată din viaţă pentru a scrie şi despre acest subiect.
Aşa că dacă chiar vrei să ţii în mână o carte despre antreprenoriat scrisă în acelaşi stil, apucă-te şi fă-mi reclamă la opera de faţă, astfel încât să ajungă să fie accesată de un număr imens de cititori, care să mă bată la cap să scriu şi sequel-ul dorit despre corporatistul care şi-a propus să ajungă antreprenor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
La tine cum e?